Ce-ar fi dacă Barack Obama ar renunţa să mai candideze la al doilea mandat, pe care nu îl are oricum asigurat, şi va fi Hillary Clinton, mai bine plasată în sondaje, candidata Partidului Demacrat la alegerile prezidenţiale din 2012? se întreabă vineri într-un editorial ziarul ABC, citat de Agerpres.
Ideea a fost luată în calcul de nenumărate ori de analiştii americani. În urmă cu câteva săptămâni, consilierii demoscopici, care i-au ajutat pe Jimmy Carter şi Bill Clinton, i-au adresat oficial o cerere de retragere lui Obama, cum au făcut-o la vremea lor, Harry Truman şi Lyndon Johnson, doi preşedinţi catre întâmpinau dificultăţi clare pentru a fi realeşi.
Hillary Clinton a fost totuşi tranşantă spunând că nu optează pentru preşedinţie şi exprimându-şi dorinţa de a continua ca secretar de stat al SUA alţi patru ani. Dar sunt mulţi cei care cred că şi-ar reconsidera poziţia dacă partidul i-ar cere să candideze. Cu un indice de popularitate de numai 45%, dar care scade sub 40% în privinţa gestionării sale economice, pe Obama îl aşteaptă o complicată provocare electorală.
Chiar şi acum, când cursa pentru alegerile primare ale republicanilor pare să-l favorizeze pe preşedintele Obama (Newt Gingrich, care a luat avans în sondaje atrage mai mulţi alegători independenţi decât Mitt Romney), cetăţenii continuă să vadă o egalitate: Obama ar obţine 42,8%, mai puţin decât partidul său, care este creditat cu 44,3%. Când vine însă vorba de nume, Obama trece în frunte, se arată într-un sondaj realizat de Real Clear Politics.
Dacă şomajul reuşeşte să scadă, iar republicanii eşuează în elaborarea unei alternative care să suscite entuziasm - deocamdată nimic nu arată acest lucru - Obama are şanse să câştige. Însă chiar şi cei care acceptă acest lucru, pledează pentru o schimbare şi mizează pe Hillary Clinton. Ei susţin, în acest sens, o dificultate înnăscută