Credit Agricole a fost de acord cu vânzarea unităţii sale de capital privat pentru puţin peste 300 de milioane de euro, potrivit unei surse bancare, apropriată tranzacţiei, citată de Reuters.
Vânzarea către Coller Capital, o firmă britanică specializată în achiziţia de active secundare ale capitalului privat, va reduce riscul activelor Credit Agricole cu 900 de milioane de euro, potrivit unei declaraţii de astăzi a băncii franceze.
Aceasta e însă doar o fracţiune din cele 30 de miliarde de euro ale activelor ponderate la risc ale băncii, pe care banca a anunţat că se va debarasa de ele până în ianuarie 2013.
"În termenii activelor ponderate la risc, asta e nimic comparat cu totalul Credit Agricole de 370 de miliarde", a afirmat un analist londonez, adăugând: "Dar este un alt semn conform căruia băncile se debarasează de toate activităţile ce erau sexy în perioada boom-ului. Astfel de lucruri consumă timpul managementului şi are impact nefavorabil de la pilonul Basel III."
F. A. Credit Agricole a fost de acord cu vânzarea unităţii sale de capital privat pentru puţin peste 300 de milioane de euro, potrivit unei surse bancare, apropriată tranzacţiei, citată de Reuters.
Vânzarea către Coller Capital, o firmă britanică specializată în achiziţia de active secundare ale capitalului privat, va reduce riscul activelor Credit Agricole cu 900 de milioane de euro, potrivit unei declaraţii de astăzi a băncii franceze.
Aceasta e însă doar o fracţiune din cele 30 de miliarde de euro ale activelor ponderate la risc ale băncii, pe care banca a anunţat că se va debarasa de ele până în ianuarie 2013.
"În termenii activelor ponderate la risc, asta e nimic comparat cu totalul Credit Agricole de 370 de miliarde", a afirmat un analist londonez, adăugând: "Dar este un alt semn conform căruia băncile se debarasează de toate activităţile ce erau sexy