Liderul Partidului Comuniştilor (PCRM) de la Chişinău, Vladimir Voronin, a declarat astăzi că parlamentarii comunişti nu vor participa la votul din Legislativ pentru desemnarea şefului statului, relatează cotidianul Timpul, în ediţia electronică, potrivit Mediafax.
"Am discutat poziţia partidului nostru referitor la farsa de astăzi, care se numeşte alegerea preşedintelui, şi am hotărât că nu participăm", a declarat Voronin, după şedinţa plenară a PCRM.
Dacă preşedintele nu va fi ales în urma votului de vineri, comuniştii vor propune şi ei o candidatură pentru funcţia de şef al statului.
"Nu excludem că, dacă cei din Alianţă nu se vor înţelege, ne vom gândi şi noi la o candidatură. După eşuarea alegerilor, ne vom aşeza toţi împreună la o masă şi vom discuta. Noi am propus doar ca acest candidat să nu fie neapărat din Parlament", a precizat Voronin.
El şi-a exprimat nemulţumirea că Marian Lupu, singurul candidat înregistrat în cursă, nu a purtat discuţii şi cu membrii PCRM.
Liderul Partidului Comuniştilor (PCRM) de la Chişinău, Vladimir Voronin, a declarat astăzi că parlamentarii comunişti nu vor participa la votul din Legislativ pentru desemnarea şefului statului, relatează cotidianul Timpul, în ediţia electronică, potrivit Mediafax.
"Am discutat poziţia partidului nostru referitor la farsa de astăzi, care se numeşte alegerea preşedintelui, şi am hotărât că nu participăm", a declarat Voronin, după şedinţa plenară a PCRM.
Dacă preşedintele nu va fi ales în urma votului de vineri, comuniştii vor propune şi ei o candidatură pentru funcţia de şef al statului.
"Nu excludem că, dacă cei din Alianţă nu se vor înţelege, ne vom gândi şi noi la o candidatură. După eşuarea alegerilor, ne vom aşeza toţi împreună la o masă şi vom discuta. Noi am propus doar ca acest candidat să nu fie neapărat din Parlament", a precizat Voronin. @