Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Butoi Eugen, administrator la Eurocom, respectiv Stanciu Vitalie, primar al oraşului Balş, judeţul Olt la momentul comiterii infracţiunilor, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Firma inculpatului Butoi Eugen a obţinut pe nedrept suma totală de 942.392,97 lei (echivalentul a 274.624,35 euro), reprezentând fonduri din bugetul Comunităţilor Europene şi din bugetul naţional, sprijinit de inculpatul Stanciu Vitalie, care, în calitate de Primar al oraşului Balş judeţul Olt, a dispus emiterea şi prelungirea în mod nelegal a documentelor false depuse la A.P.D.R.P., respectiv certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire. Prin aceasta, bugetul Primăriei Balş a fost prejudiciat cu suma totală de 35.512,46 lei reprezentând taxele pe care Eurocom ar fi trebui să le achite pentru emiterea actelor respective.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Dolj.
F. A. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Butoi Eugen, administrator la Eurocom, respectiv Stanciu Vitalie, primar al oraşului Balş, judeţul Olt la momentul comiterii infracţiunilor, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Firma inculpatului Butoi Eugen a obţinut pe nedrept suma totală de 942.392,97 lei (echivalentul a 274.624,35 euro), reprezentând fonduri din bugetul Comunităţilor Europene şi din bugetul naţional, sprijinit de inculpatul Stanciu Vitalie, care, în calitate de Primar al oraşului Balş judeţul Olt, a dispus emiterea şi prelungirea în mod nelegal a documentelor fals