Moartea fostului lider libian Muammar Gaddafi ar putea fi o crimă de război, a apreciat ieri, la New York, procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), cu sediul la Haga, Luis Moreno Ocampo, citat de AFP. Sursa: Reuters
"Ne-am exprimat preocuparea pe lângă actualul guvern de tranziţie libian, căruia i s-a cerut să precizeze modalităţile de judecare a crimelor comise de cele două tabere în timpul revoltei, care s-a soldat cu înlăturarea fostului lider libian, a declarat Luis Moreno Ocampo.
El a insistat în cadrul unei conferinţe de presă că "moartea lui Muammar Gaddafi este una din problemele care trebuie clarificate - ce s-a întâmplat de fapt acolo - deoarece există serioase suspiciuni că este vorba de o crimă de război", mai scrie AFP, preluată de Agerpres.
Colonelul Gaddafi şi-a părăsit bastionul din Tripoli după pătrunderea insurgenţilor în capitala libiană, în cursul lunii august, şi a fost ucis la 20 octombrie la Syrta, în împrejurări încă neelucidate, după ce fusese capturat de către combatanţi rebeli.
La 22 noiembrie, CPI a decis închiderea dosarului Muammar Gaddafi, care făcea obiectul unui mandat de arestare pentru crime împotriva umanităţii.
Luis Moreno Ocampo a explicat totodată că autorităţile libiene vor informa CPI privind un eventual transfer la Haga al unuia din fiii lui Gaddafi, Seif al-Islam, care a fost arestat luna trecută. Împotriva acestuia a fost emis la 27 iunie un mandat de arestare internaţional pentru crime împotriva umanităţii, respectiv asasinate şi persecuţii, comise după declanşarea mişcării populare transformată ulterior în război civil (15 februarie-23 octombrie).