Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atleta Ligia Grozav desemnată cea mai bună sportivă a anului 2011 şi de CSS LPS Bihorul

Publicat in Bihoreanul, vineri 16 decembrie 2011 ·

După Clubul Sportiv Universitar, a fost rândul unui alt club important al judeţului Bihor, CSS LPS Bihorul, să-şi premieze laureaţii pe anul 2011. Joi seara, la sala de sport a LPS Bihorul s-a desfăşurat "Gala LPS 2011", care a avut menirea de evoca şi răsplăti, cu diferite diplome şi cupe, momentele de vârf ale anului sportiv ce se apropie de sfârşit, respectiv pe cei care şi-au adus aportul la aceste rezultate, antrenori şi, în primul rând, sportivi.

Anul 2011 de la LPS Bihorul a culminat cu rezultatul extraordinar pe care l-a obţinut atleta Ligia Grozav, devenită campioană mondială de juniori II, în proba de săritură în înălţime, în Franţa, la Lille. Acest rezultat este cu atât mai preţios cu cât înseamnă primul titlu mondial pentru un atlet bihorean. De asemenea, şi maniera în care el a fost câştigat spune totul de performanţa obţinută: 1,87 m, ceea ce înseamnă egalarea recordului mondial de junioare II.

Până la premierea celor mai buni sportivi ai anului, conducerea clubului orădean a ţinut să răsplătească cu diplome de merit o serie de sportivi care şi-au adus, de asemenea, aportul la cele 115 medalii cucerite în 2011 - cel mai bun an al clubului şcolar bihorean din ultimele două decenii.

Astfel, la atletism au primit diplome de merit: Paul Huciu, Jessica Lungu, Richard Urs, Robert Bagdan, Denis Vladu, Mark Pop, Andrei David, Ioana Bologa, Geanina Mîndrilă, Sergiu Perţe, Rareş Negru, Bianca Lazăr Fazekaş şi Matyas. De la baschet au fost nominalizaţi: Andrei Ciordaş, Laviniu Andrei şi Radu Tebieş.

Judo-ul, o secţie foarte importantă a LPS-ului, a avut cei mai mulţi premiaţi, 21, şi anume, pe: Andreea Gianina Florian, Maria Leuce, Florin Avram, Bogdan Bondar, Laurenţiu Mezei, Darius Mudura, Florin Suciu, Alex Popa, Dominic Ludescher, Bianca Bibarţ, Andrei Stoica, Rareş Trif, David Pusztai, Vlad Luncan, Sergiu Farcaş, Răzvan Stoica, Bogd

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

În HONG KONG s-a emis cea mai mare avertizare de furtună/Taifunul Wipha mătură tot în calea sa, cu viteze de peste 167 km/h!

Gandul acum 28 minute
Autoritățile din Hong Kong a emis pentru ziua de duminică, 20 iulie, cea mai mare avertizare de furtună dată vreodată. Taifunul Wipha, cu viteze de peste 167 de kilometri pe oră, a adus ploi și vânturi abundente pe tot teritoriul. Peste 200 de zboru

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°