Fiecare copil care stă mult timp în spital, indiferent că pentru cancer, pentru arsuri sau pentru probleme ortopedice, are nevoie de mai mult decât de medicamente.
„Dragă Moşule, mă numesc Ana Maria Ioana, am opt ani şi sunt elevă în clasa a doua. Sunt o fetiţă cuminte, îmi place să merg la şcoală, dar din păcate nu pot, pentru că stau mai mult la spital, la Institutul Oncologic." Aşa începe una dintre scrisorile pe care Asociaţia P.A.V.E.L. le-a trimis Moşului din partea copiilor cu tumori internaţi aici.
Sunt în camera Asociaţiei de la etajul 1 al Institutului Oncologic, decorată cu fotografii, cu desenele celor mici şi cu icoane, şi simt o uşurare de fiecare dată când Ana Maria îmi zâmbeşte. Apoi vine cineva de afară şi o pupă, iar fetiţa chicoteşte vesel când simte nasul rece pe obraz. Anei Maria îi place mult matematica, dar cel mai mult şi mai mult - să coloreze. În urmă cu trei săptămâni, a câştigat premiul al treilea la un concurs internaţional de desen, la care a participat alături de copii neîncercaţi de boală. Un motiv în plus pentru ca Moşul să-i trimită cadoul dorit: un „leptop". Îl mai rugase şi să fie sănătoasă...
O viaţă cât mai normală, prin suport specializat
Pentru un copil internat cu o boală gravă, viaţa merge înainte, dincolo de ace şi de durere. Pentru părinţi, suferinţa este mai mare. Pe mama Anei Maria o trădează tremurul vocii atunci când ne spune că boala fetiţei ei s-a răspândit în corp. Iar atunci când părinţii sunt copleşiţi, cei care au grijă ca viaţa să continue cât mai normal sunt membrii organizaţiilor nonguvernamentale. „Suportul psihologic este necesar pentru orice pacient, indiferent de vârstă, iar la copil se materializează prin alt tip de interacţiune - prin joc. Spitalul duce lipsă de psihologi, aşa că fără ajutorul acestor organizaţii nu ştiu ce ne-am face", ne spune conf. dr. Monica Dragomir,
