Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Congresul aprobă cheltuieli de aproape 1.000 mld. dolari şi evită intrarea SUA în blocaj financiar

Publicat in Romania Libera, duminică 18 decembrie 2011 ·

Senatul american a aprobat o lege care prevede cheltuieli de aproape 1.000 miliarde de dolari pentru statul federal, iar Congresul a evitat astfel, pentru a patra oară în acest an, oprirea unor servicii importante asigurate de stat, precum cele din sănătate sau educaţie.

Statul federal avea aprobate cheltuieli numai până la sfârşitul acestei săptămâni, iar în lipsa unei noi legi, Casa Albă ar fi fost forţată să închidă principalele servicii ale departamentelor Apărării, Sănătăţii, Educaţiei şi Muncii, relatează Mediafax, care citează Reuters.

Senatul a aprobat legea referitoare la cheltuielile statului, dar şi o extindere cu două luni a unor reduceri de impozite pentru americanii angajaţi. Legile adoptate de Senat, dominat de Partidul Democrat, asigură o nouă "bătălie" politică cu rivalii republicani la începutul anului următor.

Democraţii şi republicanii nu s-au putut pune de acord asupra asigurării finanţării extinderii scutirii de taxe şi ajutoarelor de şomaj pe termen lung pentru întreg anul 2012, cum a cerut preşedintele SUA, Barack Obama. Senatorii s-au mulţumit cu o extindere de două luni, ceea ce înseamnă că subiectul va reveni în dezbatere la începutul anului următor, chiar în plină campanie pentru preşedinţie şi Congres.

Obama a aprobat rapid legea care permite noi cheltuieli de 915 miliarde de dolari. Camera Reprezentanţilor, dominată de Partidul Republican, a votat cheltuielile vineri seara.

Legea referitoare la extinderea reducerilor de taxe pentru angajaţi nu a fost, însă, discutată de Camera Reprezentanţilor.

Casa Albă şi economiştii au avertizat că un eventual eşec de a prelungi reducerile de taxe pentru un an întreg ar putea avea efect negativ asupra economiei într-un moment vulnerabil.

Din cazua blocajului politic, Casa Albă a alertat, în această săptămână, pentru prima dată formal angajaţii federali referitor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 la Primăria Ploiești. Indepedentul Mihai Polițeanu anunță că a produs surpriza și a câștigat

HotNews acum 14 minute
Candidatul independent Mihai Polițeanu a anunțat că a câștigat alegerile pentru Primăria Ploiești în fața primarului în funcție Andrei Volosevici (PSD) și a candidatului liberal Bogdan Nica. Vot introdus în urnăFoto: Inquam Photos / George Călin „Dr

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum o ora
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

ALEGERI LOCALE 2024 - Primarul liberal al municipiului Piatra Neamţ recunoaşte că a pierdut în faţa social-democratului Adrian Niţă: Diferenţa mică de voturi nu face decât să ne înveţe lecţii şi să ne motiveze să fim mai buni

News.ro acum 39 minute
Primarul PNL al municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea, şi-a recunoscut înfrângerea la alegerile pentru Primăria Piatra Neamţ în faţa contracandidatului PSD Adrian Niţă, la o ” diferenţă mică de voturi”.

Vă confruntaţi cu dureri intense de spate? Cauza ar putea fi o hernie de disc.

Ziarul Financiar acum 20 minute
Vă confruntaţi cu dureri intense de spate? Cauza ar putea fi o hernie de disc. Programaţi o consultaţie de neurochirurgie la SANADOR, pentru diagnostic avansat şi tratament modern, cu recuperare rapidă! Tratamentul modern al herniei de disc lombare

Alfred Simonis este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

Press Alert acum 13 minute
Foto: Virgil SImonescu Candidatul PSD-PNL îl conduce detaşat pe actualul preşedinte al CJ Timiş, Alin Nica, la numărătoarea parţială. Alfred Simonis a obţinut mult mai multe voturi în afara Timişoarei faţă de adversarul său. Deşi aseară primarul Dom

Rezultate parțiale la Iași, după numărarea a 60% dintre voturi: Mihai Chirica-33%, Marius Bodea-25,1%, Cosette Chichirău-14,2%

G4Media acum o ora
Rezultatele parțiale publicate de AEP arată că, după numărarea a aproape 60% dintre voturile exprimate pentru funcția de primar (peste 170 din 261 de secții), Mihai Chirica își consolidează prima poziția cu 33%, notează Ziarul de Iași. Actualul edil

Sora liderului nord-coreean avertizează cu privire la o nouă ripostă la difuzoarele şi pliantele sud-coreene

News.ro acum 58 minute
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un a avertizat cu privire la o nouă reacţie împotriva Coreei de Sud, dacă aceasta va continua să folosească difuzoarele şi să împrăştie pliante pe fondul tensiunilor în creştere, relatează Reuters. "Î

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Gaza: Washingtonul cere votul Consiliului de Securitate al ONU în sprijinul armistiţiului propus

News.ro acum 39 minute
Statele Unite au anunţat că au cerut Consiliului de Securitate al ONU să voteze proiectul de rezoluţie prin care solicită ca Israelul şi Hamas să pună în aplicare "fără întârziere" acordul de încetare a focului în Gaza, relatează AFP. Potrivit unor

Peste 20 de incidente în legătură cu procesul electoral, la Tulcea

Ziua Constanta acum 8 ore
De la momentul începerii votării și până la închiderea secțiilor de votare, structurile Ministerului Afacerilor Interne au menținut climatul normal de siguranță și ordine publică și nu au fost înregistrate situații grave care să afecteze procesul el

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°