Scriitor şi dramaturg, unul dintre primii purtători de cuvânt ai "Cartei 77", conducătorul "Revoluţiei de Ca­tifea" din 1989 şi primul preşedinte al Cehiei după căderea comunismului. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai semnificative repere ale biografiei impresionante a lui Vaclav Havel.

Născut într-o binecunoscută fa­milie de intelectuali şi întreprinzători ancorată puternic în viaţa culturală şi politică a Cehoslovaciei în perioada anilor ’20-’40, Vaclav Havel a fost persecutat din această cauză de comunişti. I s-a interzis să-şi conti­nue studiile într-o instituţie publică de învăţământ după ce a absolvit şcolarizarea obligatorie în 1951. A fost nevoit să intre la "ucenicie", la un laborator chimic, timp de patru ani, ca asistent, şi să frecventeze în acelaşi timp cursuri serale la liceu, pe care le-a absolvit în 1954. Tot din motive politice, i s-a interzis să frecventeze cursurile vreunei facultăţi cu profil umanist. A fost nevoit să opteze pentru Facultatea de Economie a Universităţii Tehnice, dar a abandonat cursurile după doi ani.

Dar tradiţia intelectuală a familiei sale a fost mult mai puternică şi l-a îndemnat să găsească o cale pentru a se dedica valorilor umanitare ale culturii cehe, brutal reprimată de regim în anii ’50. Aşa că, după ce se întoarce din stagiul militar de doi ani, Havel lucrează ca tehnician de scenă la Divadlo ABC şi apoi la Divadlo Na zabradli. Între 1962 şi 1966 studiază arta dramatică prin corespondenţă, la Facultatea de Teatru a Academiei de Arte Muzicale, şi îşi încheie studiile cu o lucrare despre piesa "Eduard", care va deveni baza propriei sale creaţii, "O dificultate tot mai mare de concentrare".

De altfel, încă de la 20 de ani, Havel a publicat numeroase studii şi articole în mai multe reviste literare şi periodice. În 1963, la Divadlo Na zabradli se joacă una dintre piesele sale, "Pe