Cota de popularitate a premierului David Cameron în sondaje a crescut în ultimul timp. Motivul este opoziţia acestuia faţă de un pact fiscal în timpul summit-ului european. Aceeaşi decizie a adus în discuţii şi tema organizării unui referendum în care să fie dezbătută apartanenţa Regatului la UE.
Conform unui sondaj al ICM, publicat duminică în Sunday Telegraph, circa 35% dintre respondenţi sunt în favoarea unui referendum privind apartanenţa la UE în termen de un an de zile, 16% vor un referendum până la sfârşitul mandatului Parlamentului, în patru ani, iar 8% doresc referendum înainte de sfârşitul următorului mandat parlamentar.
Circa 25% dintre respondenţi s-au declarat, totuşi, împotriva unui referendum, iar 16% nu au opinii.
Premierul a respins, până în prezent, cererile privind un referendum pe această temă.
Sondajul a fost realizat miercuri şi joi seară, telefonic, pe un eşantion reprezentantiv de 1.008 adulţi.
Cota de popularitate a premierului David Cameron în sondaje a crescut în ultimul timp. Motivul este opoziţia acestuia faţă de un pact fiscal în timpul summit-ului european. Aceeaşi decizie a adus în discuţii şi tema organizării unui referendum în care să fie dezbătută apartanenţa Regatului la UE.
Conform unui sondaj al ICM, publicat duminică în Sunday Telegraph, circa 35% dintre respondenţi sunt în favoarea unui referendum privind apartanenţa la UE în termen de un an de zile, 16% vor un referendum până la sfârşitul mandatului Parlamentului, în patru ani, iar 8% doresc referendum înainte de sfârşitul următorului mandat parlamentar.
Circa 25% dintre respondenţi s-au declarat, totuşi, împotriva unui referendum, iar 16% nu au opinii.
Premierul a respins, până în prezent, cererile privind un referendum pe această temă.
Sondajul a fost realizat mi