Preşedintele FIFA Joseph Blatter a recunoscut sâmbătă, la Tokyo, că pe parcursul anului 2011, unul "cu suişuri şi coborâşuri", s-au făcut greşeli, dar a precizat că nu se poate trăi cu regrete, informează AFP.
Blatter, în vârstă de 75 de ani, a menţionat că greşeala cea mai mare a fost alegerea în acelaşi timp a organizatoarelor ediţiilor din 2018 şi din 2022 ale Cupei Mondiale, Rusia şi Qatar. "A fost o eroare completă şi nu cel mai bun lucru de făcut", a precizat el.
Întrebat dacă are regrete după un an în care FIFA a fost, între altele, acuzată de corupţie, Sepp Blatter a răspuns: "Da. Dar nu putem trăi cu regrete. Trebuie să privim lucrurile cu optimism. Eu trebuie să am această energie pentru a merge mai departe. Sunt convins că putem face asta. Le-am spus membrilor FIFA că nu pot să meargă înapoi şi să aibă regrete pentru trecut".
Blatter a comparat situaţia FIFA din acest an cu un vapor. "În prima jumătate a anului vaporul nostru nu se afla în ape liniştite. Acum ne îndreptăm către port", a explicat el. 2011 a fost un an greu pentru Joseph Blatter: preşedintele FIFA, reales într-o atmosferă încordată pe fondul unui scandal de corupţie în 1 iunie, dorea ca ideile dominate pe final de an să fie "reforma" şi "transparenţa", însă locul acestora a fost luat de "rasism" şi "polemică".