Dl. Basescu, politicieni, jurnalisti, analisti si alti luptatori inrolati sub steagul prezidential vorbesc cu aroganta despre "clasa politica damboviteana" ca si cum n-ar proveni ei insisi din acelasi aluat.

Dar si mai abitir lovesc in "zoaiele" politice reprezentantii scolilor noastre de politichie, ori de cate ori au ocazia, lasand impresia ca am avea o anumita excelenta in domeniul teoriilor si al cercetarilor politologice.

La o privire atenta, descoperim ca discursul politic romanesc debordeaza de teorie de uz intern, fara aplicabilitate imediata, mai ales pe dreapta, caci stanga oricum a ramas hipertrofiata pentru inca un secol. In plus, dupa revolutie, "profesionistii" de la Stefan Gheorghiu si din scolile de cadre ale PCR au ocupat imediat catedrele din universitati si presa de profil. De aici tenta socialist-nationalista si nostalgic-revansarda a abordarilor din media.

Teoria ca teoria. Dar practica?

Or, valoarea scolii de politica se probeaza prin calitatea actelor de guvernare si rezultatele corifeilor academici implicati lucrativ in batalia politica. Caci unii scot bani frumosi din consiliere, PR si advertising in campaniile electorale.

Dar proasta guvernare, tinuta ideologica si morala, dezordinea sufragiilor si persistenta electoralismului evidentiaza caracterul improvizat, lipsa de aderenta si credibilitate, pustietatea ideologic-pragmatica si partizanatul primitiv, inconsistenta, precaritatea stiintei politice romanesti.

O culme a acestor "profunzimi" politicesti o reprezinta teoria "raului mai mic" impus in locul "raului mai mare", smecherie cu care s-au castigat cica alegerile in 2004: ambele concepte, alese anume dintre cele negative, personificau raul mai mic, Traian Basescu si raul mai mare, Adrian Nastase.

Raul mai mic si raul necesar

Hannah Arendt crede