Suporterii Oţelul Galaţi pot precomanda încă de pe acum, pe www.otelul.ro, cartea "Istoria echipei Oţelul Galaţi 1965-2011 - Străjerii Moldovei", putând să intre astfel în posesia ei până de Crăciun.
"Istoria echipei Oţelul Galaţi 1965-2011 - Străjerii Moldovei" are în total 608 pagini şi peste 2.000 de fotografii din toate timpurile şi prezintă istoria echipei Oţelul în perioada 1965-2011 (toate meciurile, marcatorii, clasamentele, cronici ale partidelor, ediţia titlului câştigat, Supercupa 2011, Liga Campionilor, CV-urile celor mai valoroşi "oţelari" din toate timpurile, capitole despre suporteri, stadion, trofee, staff-ul tehnic, socios, ziarişti, clasamente şi multă statistică). Fotografiile sunt imagini ale majorităţii golurilor din 1983 încoace, faze de joc, fotbalişti reprezentativi, imagini de la petrecerile de sfârşit de an, loturile fiecărei ediţii, dar şi loturile anuale de copii şi juniori! Evident, va fi disponibil şi un capitol special dedicat meciurilor din Liga Campionilor, dar şi turului de campionat recent încheiat!
Cartea (autor Cristian Socianu, fotograf Ilie Stan) va fi livrată în ţară şi străinătate prin intermediul poştei rapide, începând cu data de 22 decembrie 2011. Imediat după Anul Nou, opera va fi pusă în vânzare şi la alte centre de distribuţie (Poşta Română, chioşcurile "Vieţii Libere", librării).