Mulţi analişti au prezis, odată cu venirea la putere, în 1994, a lui Kim Jong-il, autointitulat „liderul iubit" (spre deosebire de tatăl şi predecesorul său Kim il Sung, care era numit „liderul cel mare") ,că acesta nu va putea rezista pentru multă vreme în fruntea statului nord-coreean: nu neapărat din cauza figurii sale comune, puţin plinuţă, completată de nişte pantofi cu toc, ci pentru că părea să îi lipsească flerul populist al părintelui său. În plus, Kim Jong-il nu dispunea iniţial de susţinere nici în cadrul armatei, cea mai importantă instituţie din statul totalitar, nici în interiorul familiei sale, care deţinea mai multe poziţii cheie din stat.
Însă, după cum scrie autorul obituarului lui Kim Jong-il din cotidianul britanic The Telegraph, forţa şi abilitatea acestuia au întrecut aşteptările analiştilor: Kim nu numai că a continuat cultul personalităţii instaurat de tatăl său, dar a reuşit chiar să îl ducă pe noi culmi. Filozofia sa s-a bazat pe acelaşi „amalgam de represiune stalinistă, izolare totală faţă de exterior şi o ostilitate paranoidă la adresa Coreei de Sud şi aliaţilor săi" creat de tatăl său, consideră The Telegraph, iar această „combinaţie de barbarism, izolare şi excentricitate a fost un coşmar Orwellian pe lângă care Albania lui Enver Hoxha era un bastion de iluminare liberală".
Deşi Kim Jong-il s-a născut în Siberia, unde părinţii săi se refugiaseră din calea armatei japoneze, cultul persoanei sale se bazează pe o legendă conform căreia Kim ar fi venit pe lume pe muntele Paektu, aflat la graniţa cu China, socotit drept „locul de naştere" al poporului coreean - iar la naşterea sa, o rândunică ar fi coborât din cer pentru a anunţa „venirea unui general deosebit, care va conduce întreaga lume". De asemenea, o stea foarte luminoasă ar fi strălucit deasupra muntelui în acea zi.
Adevărul despre viaţa lui Kim Jong-il înainte de
