Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică "mărturisirea unui presupus agent CIA american", deţinut la Teheran, informează BBC. Bărbatul de 24 de ani, Amir Mirza Hekmati, american de origine iraniană, a mărturisit că trebuia să se infiltreze în Ministerul Informaţiilor din ţara arabă, fiind trimis de americani. Hekmati, care vorbeşte atât engleza, cât şi persana, s-a alăturat armatei Statelor Unite în 2001 şi a beneficiat de o instrucţie specială, înainte de a fi trimis în Iran. Potrivit mărturiei difuzate de televiziune, acesta a fost trimis la baza americană Bagram din Afganistan, unde a avut acces la documente clasificate secrete. După aceea, tânărul a mărturisit că i s-a ordonat să plece la Teheran, pentru a aduna noi informaţii. Operaţiunea de spionaj a fost compromisă de "reţelele iraniene ce supraveghează activităţile din Bagram", care l-au descoperit şi l-au arestat pe inculpat sâmbătă. Oficialii de la Washington nu au oferit niciun comentariu înlegătură cu această declaraţie televizată, după ce în momentul arestării inculpatului au susţinut că e vorba de o conspiraţie.
Guvernuliranianaacuzatîn repetate rânduriStatele Unitede spionaj.
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică "mărturisirea unui presupus agent CIA american", deţinut la Teheran, informează BBC. Bărbatul de 24 de ani, Amir Mirza Hekmati, american de origine iraniană, a mărturisit că trebuia să se infiltreze în Ministerul Informaţiilor din ţara arabă, fiind trimis de americani. Hekmati, care vorbeşte atât engleza, cât şi persana, s-a alăturat armatei Statelor Unite în 2001 şi a beneficiat de o instrucţie specială, înainte de a fi trimis în Iran. Potrivit mărturiei difuzate de televiziune, acesta a fost trimis la baza americană Bagram din Afganistan, unde a avut acces la documente clasificate secrete. După aceea, tânărul a mărturisit că i s-a ordonat să plece