Cel de-al treilea turneu al Superligii Naţionale de polo pe apă s-a dovedit a fi un succes pentru echipa CSM Digi. După victoriile din primele trei etape, jucătorii formaţiei campioane s-au impus şi-n următoarele patru jocuri, astfel că au acumulat succese pe linie la turneul clujean, distanţându-se în clasamentul competiţiei.
În etapa a IV-a, poloiştii orădeni au primit replica arădenilor de la AMEFA, jucători pe care i-au învins cu scorul de 21-5, realizând o medie de 5 goluri pe repriză. Cei mai eficace jucători ai CSM-ului au fost în această dispută Samuilă, Diaconu, Popoviciu şi A. Creţu, fiecare cu câte trei goluri la activ.
În runda a V-a, elevii antrenorului Toth Laszlo nu au avut milă de concitadinii de la CS Crişul, pe care i-au învins la fel de clar, cu 18-1, însă marea majoritate a golurilor le-au reuşit în jumătatea a doua, în sferturile III şi IV. Dunca şi Samuilă au fost de această dată golgheteri, tot cu câte trei reuşite la activ.
În penultima etapă, campionii au primit replica studenţilor bucureşteni de la Sportul, poloiştii cu care au reuşit scorul turneului, 26-4. A fost un galop de sănătate pentru orădeni, care s-au impus cu 7-0, 8-1, 4-2 şi 7-1 pe reprize. Ghiban, Samuilă şi Chioveanu, cu câte 4 goluri au fost cei mai eficace de această dată.
În fine, în ultima etapă, formaţia CSM Digi a întâlnit duminică echipa Dinamo, o formaţie, care, alături de Steaua, luptă pentru poziţia secundă a ierarhiei. Mult mai echilibrată de această dată disputa, a fost adjudecată până la urmă tot de orădeni, care s-au impus la limită, cu scorul de 10-9. Pe reprize a fost 3-3, 0-2, 5-1 şi 2-3.
Orădenii şi-au adjudecat disputa în sfertul III, pe care l-au câştigat clar cu scorul de 5-1, întorcând rezultatul de la pauză, care era favorabil dinamoviştilor, cu 5-3. Secretul acestui sfert al III-lea, câştigător pentru campioni, a fost o apăr