Imaginile din căminul pentru copii cu handicap psihic de la Cighid au şocat în primăvara anului 1990 întreaga Europă: copiii erau subnutriţi şi trăiau în condiţii inumane, comparate de reporterii săptămânalului german Der Spiegel cu cele din lagărele naziste de exterminare. După 21 de ani, un jurnalist german s-a întors în localitatea din apropierea Oradei.
„Castelul groazei" - acesta este numele dat în 1990 de reporterii germani ai săptămânalului Der Spiegel clădirii care adăpostea căminul pentru copii de la Cighid: într-un frig tăios, copiii, unii dintre ei doar în chiloţi, îşi aşteptau moartea, slabi, înfometaţi, înghesuiţi în camere fără ferestre sau în cuşti, hrăniţi din când în când cu un terci rânced. „Mulţi nu puteau să vorbească, pentru că nimeni nu le vorbea vreodată; mulţi nu puteau să meargă, pentru că erau ţinuţi în paturi cu grilaj, din care nu coborâseră vreodată: în sistemul românesc erau numiţi «irecuperabili», îşi aminteşte jurnalistul Thilo Thielke, şi o citează pe una dintre fostele angajate ale căminului, care declarase în 1990 că „aceşti copii ar fi trebuit să fie omorâţi imediat după naştere".
Femeia nu se simţise câtuşi de puţin vinovată, scrie Thielke, deşi „ar fi trebuit să ştie că doar câteva pături şi un cuptor în cameră ar fi salvat vieţile multora dintre copii. Acest lucru ar fi fost posibil şi în România, în ciuda situaţiei economice foarte proaste, şi chiar şi în Cighid, unde şase oameni se ocupau de 109 copii". În cei doar doi ani de funcţionare, în cămin muriseră 122 de copii: „eutanasiere prin condiţii", numeşte jurnalistul german cele petrecute la Cighid.
Un val de ajutoare
Primul reportaj din Cighid a cutremurat Germania: centrala telefonică a redacţiei săptămânalului german nu a putut face faţă miilor de apeluri ale unor oameni care îşi ofereau ajutorul. În scurt timp au fost adunate pestre trei milioa