Asta am senzaţia că trăim. Parcă acest decembrie nu mai e al nostru, parcă sărbătorile care vor veni curând nu ne mai aparţin, nu ne mai seamănă, nu ne mai ajută în nici un fel să ne ridicăm din prăpastia zilelor obişnuite. Nu ştiu dacă e înstrăinare sau doar tristeţe, nu ştiu dacă nu cumva această impresie e consecinţa haosului din jur, provocat cu atâta convingere de săptămâna de dinainte de Crăciun, când toţi aleargă prin magazine în căutarea echilibrului din raportul calitate-preţ, când copiii suferă pentru că nu primesc întotdeauna ce îşi doresc, când părinţii suferă lângă ei, pentru boala care l-a cuprins pe Moş Crăciun.

Da, Moş Crăciun nu se simte prea bine anul acesta, aşa şi-au început discursul mamele care, uitându-se în ochii copiilor, simt că situaţia le depăşeşte. Poate că depărtarea care s-a aşezat pe nesimţite între noi şi Sărbători are legătură cu nevoia, aproape obligaţia, de a asocia Crăciunul şi Anul Nou cu un sentiment forţat de bucurie şi linişte. Colindători nu prea mai există, cel puţin în marile oraşe nu se mai colindă ca pe vremuri. Am prins şi eu câţiva ani în care veneau la uşă, în mijloc de decembrie, copii care cântau două-trei cântece de iarnă şi se bucurau când primeau mere şi portocale. Eu asta aveam pregătit pentru colin­dători. Am auzit că în multe zone din ţară se dădeau şi nuci. Cui să mai dăm, în zilele de azi, nuci pentru o colindă?

Oraşul meu nu mai e foarte aglomerat, cel puţin dacă evităm zonele comerciale, la sfârşit de săptămână se poate circula onorabil şi se poate ajunge la timp la destinaţie. Mulţi încă nu şi-au cumpărat brad, din diverse motive, pentru că nu au avut timp, pentru că nu au avut bani, pentru că nu au găsit ce doreau. Globuri şi beteală nu mai are sens să luăm, mai avem din anii trecuţi, oricum, n-are rost să avem pretenţie de podoabe noi pentru a încheia un an atât de trist, în care s-au retr