Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDAL ÎN PARLAMENT. PSD a părăsit şedinţa după ce Doru Mărieş l-a făcut "criminal" pe Ion Iliescu

Publicat in Gandul, marți 20 decembrie 2011 ·

Şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Revoluţiei din 1989 s-a transformat, marţi, într-un scandal, după ce reprezentantul Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, a spus că Ion Iliescu este "un criminal", ceea ce a determinat vociferări ale opoziţiei şi părăsirea sălii de plen de către PSD.

Reprezentantul Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, a afirmat, marţi, în şedinţa solemnă dedicată Revoluţiei din 1989, că fostul preşedinte Ion Iliescu este "un criminal notoriu", fapt care a determinat ieşirea din sală, în semn de protest, a parlamentarilor PSD.

În discursul său, Mărieş a arătat că Ion Iliescu a fost principalul beneficiar al Revoluţiei, fapt care a determinat vociferări în partea stângă a sălii. "Arătaţi-vă în toată spendoarea, pentru că ăştia sunteţi", le-a Mărieş acestor parlamentari.

"Ion Iliescu a beneficiat de crima de după 22 Decembrie şi va instala la putere FSN", a arătat Mărieş.

Afirmaţiile sale au provocat proteste vehemente din sală, reacţia zgomotoasă a parlamentarilor social-democraţi determinând reacţia preşedintelui Senatului, Vasile Blaga (PDL), care a spus: "Vă rog, păstraţi liniştea şi când nu vă convine".

În timp ce parlamentarii PSD părăseau sala, Doru Mărieş a spus că se aştepta ca aceştia să plece pentru că fac parte dintre cei care au tăinuit "crima din Decembrie 1989".

Şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Revoluţiei din decembrie 1989 a început, marţi, cu ţinerea unui moment de reculegere în memoria victimelor evenimentelor de atunci.

Şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Revoluţiei din 1989 s-a transformat, marţi, într-un scandal, după ce reprezentantul Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, a spus că Ion Iliescu este "un criminal", ceea ce a determinat vociferări ale opoziţiei şi părăsirea sălii de plen de către PSD.

Reprezentantul Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, a afirmat, marţi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum o ora
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 2 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Germania propune NATO desfăşurarea unor unităţi Patriot în Polonia pentru a apăra un nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”

News.ro acum 52 minute
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Simona Halep, mesaj manifest „Nu poate fi decât rea voință. A făcut absolut totul să mă distrugă“

Ziua Constanta acum 2 ore
După ce jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a primit o suspendare de numai o lună, în urma unui test pozitiv la trimetazidină, considerându-se că a fost vorba de contaminare, iar Simona Halep, tot pentru contaminare, a primit patru ani, perioad

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare

News.ro acum 2 ore
Franţa va reduce semnificativ subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice, conform unei surse guvernamentale, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice şi a deficitului bugetar, transmite Reuters. Noua schemă de subvenţii va oferi

Județul Constanța, sub cod galben de ceață! Ce localități sunt afectate

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 29 decembrie 2024 o avertizare meteo Cod Galben de ceață ce vizează județul Constanța. Potrivit ANM, astăzi, până la ora 9.00 în județul Constanța: Cernavodă, Hârșova, Mircea Vodă, Rasova, Cio

Patru case de sondare, acreditate să efectueze exit-poll-uri, duminică, la alegerile parlamentare

Adevarul acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional.

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°