Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghid de fentat legea privind maşinile înmatriculate în Bulgaria

Publicat in Ziua Constanta, marți 20 decembrie 2011 ·

ZIUA de Constanţa prezintă calea prin intermediul căreia utilizatorii unor astfel de automobile se pot plimba pe drumurile din ţara noastră fără a fi obligaţi să achite mult blamata taxă de poluare. Cu toate acestea, nu este de trecut cu vederea faptul că acest demers poate avea şi consecinţe negative

În contextul intenţiei Guvernului român de a limita circulaţia pe drumurile publice a automobilelor înmatriculate în alte state, ZIUA de Constanţa prezintă calea prin intermediul căreia utilizatorii unor astfel de automobile se pot plimba pe drumurile din ţara noastră fără a fi obligaţi să achite mult blamata taxă de poluare. Astfel, dacă în ediţia de ieri precizam că, cel puţin momentan, Poliţia Rutieră nu deţine niciun document oficial cu privire la limitarea circulaţiei pe drumurile publice a unui anumit segment de automobile, azi, reprezentanţii unei societăţi comerciale din Bulgaria ne vorbesc despre posibilitatea ca cetăţenii români să obţină rezidenţă şi implicit să circule cu maşina înmatriculată la vecini fără ca Poliţia Rutieră din România să poată aplica vreo sancţiune.

Poate una dintre cele mai cunoscute societăţi comerciale specializată în obţinerea rezidenţei în Bulgaria are sediul pe strada Tsarkovna Nezavisimost, numărul 2, Ruse, în spatele Tribunalului. Reprezentanţii acestei unităţi spun că obţinerea rezidenţei în Bulgaria de către o persoană cetăţeană a Uniunii Europene se realizează destul de facil, toată documentaţia fiind realizată de către angajaţii firmei, din partea clientului fiind necesare doar cartea de identitate şi cardul european de asigurări de sănătate. Acest ultim document este eliberat gratuit de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, dacă doritorul este la zi cu plata asigurărilor de sănătate. În caz contrar va trebui achitat din urmă, pe aproximativ şase luni, suma în cauză fiind de 180 de lei. „Documentaţia depusă de f

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum 52 minute
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum o ora
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 53 minute
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°