Dupa lupte seculare, care au durat vreo sapte ani de zile, iata ca Adrian Nastase iese mai curat si mai uscat din confruntarea cu justitia, pentru el muma, iar pentru altii ciuma.

Nu urmeaza decat ca acum sa intoarca foaia si sa dea el in judecata pe cei care i-au stricat, nu-i asa, bunul nume si renume si, eventual, sa pretinda niste daune echivalente cu contravaloarea bunurilor in discutie din cazul "Matusa Tamara". S-au mai vazut cazuri asemenea.

"Nu putem sa punem in discutie sentintele justitiei", vor sari pe data sa replice unii-altii. Ba putem foarte bine sa ne exprimam punctele de vedere, in calitate de cetateni ai statului de drept (nu de drepti), pentru ca nimeni nu ar trebui sa fie deasupra legii, dar nici mai presus de judecata opiniei publice, pe care nu poate nimeni s-o conteste sau s-o cenzureze.

Cine si in virtutea carui principiu ma va putea impiedica pe mine si pe altii sa credem ca sentinta in cazul mai sus-amintit este o tampenie indicibila, care contravine flagrant, daca nu idealului de justitie, macar ideii de moralitate publica.

Admitem ca probatoriul procurorilor sa fi fost incomplet sau superficial in acest caz si ca, in consecinta, decizia judecatoarelor ar fi putut sa aiba niscaiva justificari, subtiri de altfel, care sa fie opozabile suspiciunii de afrontare flagranta a legii.

Pentru ca unul dintre principiile sfinte ale justitiei ar fi ca, decat sa pedepsesti un nevinovat, mai bine faci scapati oricati potentiali vinovati. Este celebra prezumtie de nevinovatie conform careia vinovatia si nu nevinovatia trebuie dovedita.

Deci ar fi fost posibil ca problematica "matusa Tamara" a Danei Nastase, sotia distinsului Adrian Nastase, modesta pensionara traitoare intr-un si mai modest apartament de bloc dintr-un cartier oarecare al Capitalei, sa fi posedat tablouri, bijuterii s