Sfârşitul de an ar trebui să aducă pe lângă spiritul creştinesc specific Crăciunului şi un gând pentru cei care în urmă cu 22 de ani ieşeau în stradă pentru a protesta faţă de traiul tot mai prost asigurat de stăpânirea comunistă. Cum se apropie ziua de 22 decembrie, cum încep şi protestele revoluţionarilor, care au culminat în acest an o dată cu decizia de a suspendare a plăţii indemnizaţiilor acestora.
Protestele nu au ocolit plenul Parlamentului întrunit ieri în şedinţă comună pentru a celebra cei 22 de ani de la Decembrie 89. Am refuzat să privesc acelaşi spectacol care ni se oferă de peste două decenii, şi am preferat să trăiesc din amintirea acelui sfârşit de decembrie, plin de speranţă. Aveam 14 ani, viitorul ne zâmbea minunat, dar… Anii care au urmat au scos la rampă tot felul de profeţi , care mai de care, care şi-au dat cu părerea despre eroi, despre criminiali, despre adevăraţii sau falşii revoluţionari, despre ce “a fost” sau “nu a fost” atunci. La fel şi cu foştii revoluţionari, unii sinceri, iar alţii doar cu numele, care se vad acum văduviţi de ceva bănuţi.
În loc de un gând pios, avem parte de acelaşi circ. E prea mare tristeţea din jur, de parcă prea am staţionat în ultimii 20 de ani, şi nu am simţit mirosul acelei speranţe din 89. La două decenii de atunci eroii se pare că au rămas doar cu numele, iar noi cu acelaşi spectacol trist, care va continua şi anul viitor, când alegerile se văd la orizont. Să vezi atunci revoluţionarii de partid plini de idei cum ne vor promite că vor obţine victoria, pe care nu o simţim astăzi, la 22 de ani de la decembrie 1989.
Sfârşitul de an ar trebui să aducă pe lângă spiritul creştinesc specific Crăciunului şi un gând pentru cei care în urmă cu 22 de ani ieşeau în stradă pentru a protesta faţă de traiul tot mai prost asigurat de stăpânirea comunistă. Cum se apropie ziua de 22 decembrie, cum î
