Zilele acestea, post Sfântul Ignatie Teoforul, se cuvine să păstrăm un moment de reculegere pentru unul dintre cei mai buni prieteni ai omului care, spre deosebire de câine, se poate în plus şi mânca: purcelul.

Acest animal, în varianta sa domestică, face parte integrantă din viaţa românilor de la oraşe şi sate fiind, într-un mod destul de ciudat, asociat cu sărbătoarea Crăciunului care se apropie cu paşi repezi.

La un omagiu stiinţific adus porcului s-au gândit şi Dana Isabelle Zarojanu şi Tudor Călin Zarojanu care au scos de curând pe piaţă un autentic compendiu care îl are în prim-plan pe mult iubitul râmător. Volumul, apărut la editura Ponte, e intitulat „Cartea albă a porcului" şi are, asemeni altor „cărţi albe" din istoria noastră postdecembristă, menirea de a aduce, pe cât se poate, o binevenită reparaţie morală animalului pe nedrept hulit de tot soiul de neaveniţi pe numele lor „de scenă" nutriţionişti sau vegetarieni, dar apreciat pe măsura calităţilor sale de înţelepciunea populară care i-a dedicat cele mai multe proverbe, poveşti, maxime şi cugetări de care s-a învrednicit vreodată un reprezentant al regnului animal.

Într-un cuvânt înainte, autorii îşi motivează demersul zoologico-antropologico-artistic astfel: „Porcul este animalul cel mai des pomenit dar şi cel mai nedreptăţit. Spunem „Porcule!" unui om care se poartă şi vorbeşte atât de urât cum nici unui godac nu i-ar trece vreodată prin minte să o facă. Mai ales să vorbească. Mai mult, spunem „Porc de câine!", cu intenţia expresă de a construi o jignire de nivelul doi. Dublă nerecunoştinţă faţă de cele două fiinţe care ne oferă ceea ce contează: papucii şi şoriciul. Dar, dacă amicul lătrător măcar are nişte cărţi ale lui, în care e lăudat, gâdilat, scărpinat şi pupat în bot, bietul purcel nici măcar de atâta consolare nu beneficiază. Pănă acum. Gata. De azi, porcul are carte