Lucrările de amenajarea a Grădinii Zoologice au fost realizate în proporţie de 56%, iar investiţia va putea fi predată la sfârşitul lunii august 2012. "Constructorii au făcut o treabă bună. Sperăm că la sfârşitul anului viitor Grădina Zoologică să fie redeschisă publicului", a declarat marţi primarul Ilie Bolojan în cadrul ultimeri conferinţe de presă din 2011, care a fost organizată la faţa locului.
Până în prezent, asocierea de firme MBS Group Turda, Dan&Dan Construct Tărian şi Sanero Composites Piteşti a reuşit amenajarea spaţiilor pentru animalele feroce pe amplasamentul fostei sere de lângă Zoo şi a casei reptilelor.
Conform proiectului, modernizarea grădinii orădene implică, pe lângă reamenajarea spaţiilor pentru animale şi păsări, şi extinderea suprafeţei cu circa trei hectare şi construcţia de clădiri noi. Printre acestea se numără o clădire pentru animalele aflate în carantină, o alta pentru cele în vârstă, care nu vor mai fi expuse publicului, şi un imobil administrativ.
De asemenea, se va amenaja un mini-Zoo cu animale domestice, o zonă de relaxare pentru public, un manej cu ponei, un loc de joacă pentru copii, dar şi un pavilion educativ. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 19,4 milioane lei, inclusiv TVA, aceasta fiind susţinută din fonduri de la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.
Un sediu pentru Iedera
În cadrul întâlnirii primarul le-a mai prezentat jurnaliştilor stadiul lucrărilor de reabilitare şi extindere a imobilului situat în strada Louis Pasteur 42 în care va funcţiona începând din primăvara anului viitor Centrul de zi Iedera, pentru copiii cu sindrom Down.
"Aici a fost o clădire dărăpănată, în curs de autodemolare. Cu ajutorul unei finanţări europene vom reuşi să reabilităm imobilul şi să îl punem în luna martie a anului viitor la dispoziţia centrului Iedera, care oricum nu avea un sediu", a