Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul preşedinte al clubului Real Madrid, trimis în judecată pentru falsificarea alegerilor din 2006

Publicat in Gandul, marți 20 decembrie 2011 ·

Un tribunal din Madrid a decis, luni, trimiterea în judecată a fostului preşedinte al clubului Real Madrid, Ramon Calderon, sub acuzaţia că a falsificat voturile prin corespondenţă la alegerile ce au avut loc în 2006, în urma cărora a devenit conducătorul grupării spaniole, informează Marca.

Tribunalul a decis trimiterea în judecată a lui Calderon şi a altor 14 persoane, foşti colaboratori ai săi, pentru fraudă electorală în timpul campaniei din 2006.

Fostului preşedinte madrilen i se impută cinci capete de acuzare, care i-ar putea aduce nouă ani de închisoare. Acuzaţiile sunt de "falsificarea de documente private în formă continuată", "denunţ fals", "simularea unui delict în formă continuată", "mărturie falsă" şi "prezentarea de martori falşi".

Potrivit deciziei de trimitere în judecată, "Calderon a organizat o echipă pentru a-şi atinge obiectivul, care nu era altul decât să obţină postul de preşedinte al clubului Real Madrid".

Calderon este acuzat că a falsificat votul prin corespondenţă ce a avut loc cu ocazia alegerilor pentru funcţia de preşedinte al clubului Real Madrid în vara anului 2006. Potrivit probatoriului, Calderon a mărit fraudulos numărul de voturi prin corespondenţă în favoarea candidaturii sale şi a "umblat" la voturile principalului său adversar, Juan Miguel Villar Mir, pentru ca apoi să-l denunţe. Denunţul a fost făcut de procurorul Leticia Calderon, care este fiica lui Ramon Calderon. Fostul conducător madrilen s-a folosit de această strategie, pentru a cere ulterior, în instanţă, anularea voturilor prin corespondenţă din cauza riscurilor de fraudă, lucru care s-a şi întâmplat.

Printre persoanele trimise în judecată se află fratele lui Calderon, Javier, omul de afaceri Alfonso Carrascosa, şi un fiu al lui Ramon Mendoza (fost preşedinte al grupării madrilene), informează Mediaf

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 37 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să oprească ofensiva asupra Rafah

HotNews acum 32 minute
Curtea Internațională de Justiție a decis că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian, relateză BBC și The Guardian. Un

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 23 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 2 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°