Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoare în familia handbalului feminin braşovean

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Ne-am obişnuit ca la fiecare final de an, familia handbalului feminin braşovean să facă o trecere în revistă a anului lăsat în urmă şi ce va reprezenta anul care vine. De data aceasta nu a fost numai echipa de primă ligă, ci întreaga familie, de la junioarele V, de 6-7 ani şi până la experimentatele jucătoare de primă ligă, de la staff-ul tehnic şi administrativ, la o parte din sponsori şi, unicat, părinţii tinerelor jucătoare. A fost prezent întregul staff tehnic, de la Mariana Târcă şi Dumitru Berbece, la antrenorii echipelor de junioare, Fery Lechner, Elena Brebeanu, Vera Mândrescu şi Mihaela Teodorescu, maseurii Csaba Szocs şi Liviu Morari, preparatorul fizic Marius Grancea. Nu puteau lipsi vicepreşedintele clubului Corona, Emilian Cernica, sau cel care a pus pe picioare întreaga manifestare, preşedintele secţiei, Sorin Târcă sau Bogdan Munteanu, cel care nu poate uita handbalul.

S-a cântat, s-a dansat

şi s-au împărţit cadouri la toţi cei prezenţi

Sufletul acestei petreceri a fost antrenoarea emerită Mariana Târcă, care s-a dovedit că nu a fost numai „Doamna” handbalului românesc ci şi personalitatea care a ştiut să le strângă aproape pe toate cele cu care munceste. Exigentă în teren, prieteni în afară. „Am parcurs anul 2011, un an greu, dar unul frumos pentru faptul că am avut o siguranţă în condiţiile de pregătire, siguranţă pe care ne o dorim şi în anul viitor. Consiliul Local, sponsorii, au fost alături de noi, ne-au asigurat acele condiţii necesare unei echipe de primă ligă. Locul 9 pe care am terminat primele 9 runde nu este conform valorii jucătoarelor noastre, dar nu trebuie să uităm faptul că afluenţa mare de jucătoare nu a permis să avem relaţiile de joc dorite. Am avut răbdare, au avut răbdare şi cei care au fost cu sufletul alături de noi, dar asigur că în anul viitor echipa va arăta mult mai bine. Ce-mi doresc pentru anul care vine

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 4 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 5 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 4 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

De azi se fac înscrierile la creşă şi grădiniţă

Buna ziua Brasov acum 30 minute
De astăzi, 27 mai, până în 14 iunie se derulează prima etapă de înscriere la creşă sau grădiniţă. La creşă pot fi înscrişi copiii care au între trei luni şi trei ani, iar la grădiniţă cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani. Părinţii pot

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 6 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 6 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 4 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

13°/23°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°