Emagic, compania organizatoare a B’estfest Summer Camp 2012, a confirmat încă două nume binecunoscute ale scenei internaţionale: cantautorul Milow (folk-pop) şi DJ Andy C (drum & bass). După cum s-a anunţat, B’estfest Summer Camp va avea loc anul viitor, între 6 şi 8 iulie, în locaţia inaugurată vara aceasta, B’estfest Park, pe malul lacului Pasărea din Tunari. Milow, cantautor de origine belgiană, face parte din galeria artiştilor contemporani de succes.
În piesele sale, el combină muzica folk cu elemente de pop acustic, iar vocea inconfundabilă şi prezenţa scenică carismatică contribuie la reuşita spectacolelor sale, apreciate în întreaga lume. De altfel, în ultimii trei ani, Milow a avut peste 300 de concerte în douăzeci de ţări diferite. Cover-ul realizat după „Ayo Technology” (interpretată iniţial de 50 Cent, cu Justin Timberlake şi Timbaland), i-a adus lui Milow lansarea la nivel mondial, piesa ocupând primele poziţii în clasamentele din 14 ţări, timp de 340 de săptămâni. Videoclipul piesei, cu o pronunţată tentă sexuală, a făcut furori pe net, având 45 de milioane de accesări doar pe YouTube! Discul single s-a vândut în 600.000 de exemplare(!) şi a fost nr. 1 în Belgia, Olanda, Suedia, Elveţia, Danemarca.
A urmat lansarea albumului „Milow”, care i-a adus vânzări-record (400.000 exemplare!) şi i-a determinat pe organizatori să-l invite la festivalurile europene importante. Cel mai recent CD Milow se numeşte „North and South”, iar single-ul „You and Me (In My Pocket)” este deja hit în toată Europa. În concerte Milow – solist vocal, chitară şi Joris Caluwaerts (foto sus) sunt acompaniaţi de Nina Babet – vocal, percuţie, Jasper Hautekiet – bass, Frederik Van Den Berghe – tobe şi Tom Vanstiphout – chitară, vocal. De obicei, un spectacol Milow include următoarele piese: „The Kingdom”, „Rambo”, „Little in the Middle”, „California Rain”, „Out of