Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fonduri suplimentare pentru distrugerea Bucegilor. Ministerul Turismului alocă 1,5 milioane euro prin POR pentru modernizarea peşterii Ialomiţei

Publicat in Jurnalul, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, şi Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Re­gio­nale şi Turismului, vor neapărat să dis­trugă Parcul Natural Bucegi. Elena Udrea finanţează toate proiectele mai vechi ale Consiliului Judeţean Dâmboviţa, care din diferite motive nu au fost implementate până acum. După ce ministerul condus de Elena Udrea a alocat fondurile necesare asfaltării Drumului Babelor, care deschide turismului necontrolat tot Platoul Bucegi, deranjând mai multe habitate protejate la nivel european, instituţia alocă fondurile necesare şi pentru proiectul de "Dezvoltare a infrastructurii din zona montană înaltă a judeţului Dâmboviţa".

Demarat încă din 2007, proiectul a întâmpinat o serie de neajunsuri care între timp au fost în­de­păr­tate. Programul prevede dotarea mun­telui cu indicatoare turistice, construcţia unui heliport, a unui camping, a unui refugiu Salvamont şi a două cabane turistice. Finanţarea acestui proiect se face din fonduri guvernamentale (peste 90%) şi cofinanţare locală, valoarea iniţială fiind de circa 11.000.000 lei. Această sumă a fost suplimentată în mai multe rânduri, ultima dată fiind acum câteva zile, când MDRT a mai dat 1,63 milioane de lei fără TVA (500.000 de euro).

"În derularea activităţilor legate de execuţia obiectivelor au apărut o serie de lucrări suplimentare care impun reactualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivele Camping Zănoaga, Cabana Podu cu Florile, Cabana Dichiu şi Baza Salvamont Zănoaga. Valoarea lucrărilor su­plimentare pentru Camping Zănoaga se ridică la suma de 349.376 de lei fără TVA, pentru Cabana Podu cu Florile la suma de 159.238 de lei fără TVA, pentru Cabana Dichiu se ri­dică la suma de 695.770 de lei fără TVA şi pentru Baza Salvamont Ză­noaga se ridică la suma de 422.418 lei fără TVA", potrivit unui Raport al CJD. Potrivit aceluiaşi Raport, î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile Euro-2024

News.ro acum 14 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 34 minute
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 39 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 8 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 4 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°