Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilanţ pozitiv la aeroportul timişorean: 1,2 milioane de pasageri în 2011

Publicat in Adevarul, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” îşi menţine poziţia de lider pe piaţa aeronautică din zona de vest a ţării, fiind a doua societate aeroportuară din România după Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Anul 2011 a însemnat pentru Aeroportul din Timişoara o creştere a traficului de pasageri cu 7,3% faţă de anul precedent şi cu 25% faţă de 2009. Reprezentanţii aeroportului susţin că până la finele anului, vor depăşi cifra de 1,2 milioane de pasageri.

“În ceea ce priveşte cursele aeriene, în 2011 au fost înregistratre un număr de peste 23.000 de decolări şi aterizări, adică o medie de 68 de curse pe zi, atât zboruri regulate, cât şi curse în regim charter, privat sau de business. În acest an, nicio companie aeriană de pasageri nu s-a retras de pe Aeroportul Internaţional Traian Vuia”, a spus Cornel Sămărtinean, directoru Aeroportului “Traian Vuia”.

Loc de rugaciune pe final de an

În urma cu aproape 2 ani s-a început un proiect de transformare a aeroportulu într un spaţiu al intregii familii. “Am avut expoziţii, concursuri, programul de spotteri, vizite ale unor grupuri de copii, vrem să organizăm şi concerte, au fost tot felul de manifestari care au demonstrat că aeroportul din Timişoara se transformă şi că vorbim de un nou concept”, a mai spus Sămărtinean.

Din această săptămână, aeroportul are şi un loc de rugăciune. “Nu este o bisericuţă sau o capelă pentru că spatiul nu ne permite deocamdată aşa ceva. Fiecare aeroport care se respectă are un asemenea loc în care oamenii să se poata reculege, să se poată ruga, să fie doar ei şi Dumnezeu”, a adăugat directorul.

Astfel, a fost amenajat un spaţiul, iar cele sfinte şi icoanele au fost primite donaţie, prin bunăvoinţa preotului Cristian Popovici, însă au şi sprijinul necondiţional al parintelui Mihaiu care slujeste la biserica din Cartierul Aeroport. Locul de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum 21 minute
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 21 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum o ora
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

BANCUL ZILEI | Discuție între doi pensionari

Gandul acum 2 ore
Bancul zilei îi implică, astăzi, pe seniori. Este vorba, mai precis, de doi dintre aceștia… care au devenit melancolici. Doi pensionari: – Bă, tu mai ții minte pastilele de ni le dădeau ăia în armată, ca să nu ne stea mintea la femei? – Da! Ce-i cu

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 4 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°