Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexei, primul om care îi dă fiori lui Putin: „Rusia Unită este un partid de escroci şi hoţi“

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Deşi Alexei Navalni este unul dintre cei care au făcut posibilă cea mai mare demonstraţie antiguvernamentală din Rusia din ultimii 20 de ani, care a avut loc în 10 decembrie şi la care au participat peste 40.000 de oameni, bloggerul nu a putut lua parte la ea: pe 5 decembrie a fost arestat sub acuzaţia că ar fi obstrucţionat traficul - prin participarea la o demonstraţie care avusese loc fără autorizaţia poliţiei. La următoarea demonstraţie, care va avea loc sâmbătă, Navalni va fi însă prezent - şi organizatorii speră că numărul protestatarilor va creşte, deoarece mulţi vor dori să îl vadă şi audă pe bloggerul furios, după cum relatează cotidianul american Wall Street Journal, care consideră că „scurta perioadă petrecută în închisoare a catapultat statutul lui Navalni de la cel al unei personalităţi a internetului la cel de lider politic".

„O Canada metafizică"

De profesie avocat, specializat în dreptul funciar, Navalni, în vârstă de 35 de ani, a devenit cunoscut internauţilor ruşi prin intermediul blogului său, pe care a atacat în repetate rânduri corupţia din cadrul întreprinderilor de stat, cu ajutorul unor date compilate din informaţiile disponibile pe internet despre afacerile acestora. Expresia „partid de escroci şi hoţi", folosită de Navalni într-una dintre postările sale pentru a descrie partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită, a devenit un slogan al manifestanţilor, scris pe multe ziduri din Moscova. Până de curând, scrie cotidianul american The New York Times, „numele lui Navalni era necunoscut majorităţii celor care nu folosesc computerul - deoarece nu era niciodată menţionat pe posturile de radio sau televiziune de stat", însă folosirea internetului pentru organizarea demonstraţiilor recente l-a adus pe Navalni în atenţia publicului larg - iar o postare apărută recent pe contul de Twitter al preşedintelui Dimitri Medvedev, care conţinea ma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi l

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum 50 minute
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 59 minute
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 48 minute
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum 34 minute
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum 27 minute
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°