Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record de scandaluri în Liga 1

Publicat in Bursa, joi 22 decembrie 2011 ·

Fotbalul autohton s-a aflat în acest an într-un amplu proces de decredibilizare, scandalurile şi controversele îndepărtând sponsorii dar şi o bună parte din spectatori. Au existat mai multe valuri care au şubrezit serios construcţia: retrogradări la masa verde, des-fiinţarea unei echipe, arestări de arbitri şi oficiali, nenumărate "şedinţe" la DNA pentru şefii Ligii Profesioniste de Fotbal şi Federaţiei Române de Fotbal. Lipsa de credibilitate afectează în mod direct bugetele cluburilor, mai mulţi sponsori s-au retras în ultimele luni, atât de la echipele de club cât şi de la prima reprezentativă. Pe termen lung mai apare o altă problemă: competiţia îşi pierde din interes iar drepturile TV vor fi vândute pe sume din ce în ce mai mici.

Procesul de licenţiere a abătut atenţia opiniei publice de la fotbal toată primăvara. Într-un final totul s-a sfârşit cu un imens scandal, cu două echipe retrogradate la masa verede pentru datorii, Gloria Bistriţa şi FC Timişoara, ultima după ce terminase campionatul pe poziţia a doua şi urma să reprezinte ţara în Liga Campionilor. Scandalul următor a fost legat de decizia de a dezafilia temporar pe Universitatea Craiova. Dincolo de emoţia provocată în rândul suporterilor, şi de pagubele financiare produse, scandalul s-a ramificat şi dacă în final justiţia va demonstra că patronul acestei echipe are dreptate, se va produce un cutremur fără precedent în fotbalul autohton şi mai mulţi oameni importanţi vor ajunge la puşcărie. În dosarul excluderii Universităţii Craiova, DNA a pus sub învinuire Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal. În aceeaşi cauză mai sunt învinuiţi preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi alţi 10 membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru şi riscă o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi 1

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum o ora
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 38 minute
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Bărbatul care a tras cu pistolul asupra soţiei sale a fost arestat preventiv

Mediafax acum o ora
Potrivit IPJ Ialomiţa, „la data de 27 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ţăndărei au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, despre faptul că are un conflict în familie, cu soţul său, care ar fi tras cu un pistol asupra sa”. L

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 3 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°