Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot mai puțini români se visează proprietari

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 decembrie 2011 ·

În acest an, determinați de scăderea puterii de cumpărare și de accesul tot mai greu la credite, românii au început să se mai obișnuiască cu ideea de chiriaș, se arată într-o analiză a site-ului imobiliare.ro. Sursa: NorthFoto

Dacă, anul trecut, peste 67% dintre cei care intrau pe site erau interesați de ofertele de vânzare, în acest an ponderea acestora a scăzut la 60,4%. Pe de altă parte, numărul persoanelor care aveau în vedere închirierea unui apartament a crescut în 2011 la 39,5%, faţă de 32,8% anul trecut.

Românii interesați să închirieze o locuință au căutat, în principal, apartamente, doar 23% dintre ei s-au îndreptat către case şi vile. 9% au analizat ofertele de terenuri şi spaţii de birouri, comerciale sau industriale.

Vrem case mai mici

Înh acest an, cei care și-au căutat totuși o casă au preferat locuințele de dimensiuni mai mici. Astfel, 19% dintre potenţialii clienţi de apartamente căutau o garsonieră, faţă de doar 14% în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Numărul celor care erau interesați de ofertele de apartamente cu două camere a crescut la 41%, de la 38%. În decursul a doar 12 luni, căutările pe segmentul locuinţelor cu trei camere a scăzut, de la 35% la doar 25%.

O comparaţie a structurii cererii cu oferta existentă relevă o inadecvare a pieţei la nevoile actuale ale populaţiei.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 22 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 46 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°