Cea de-a doua jumătate a anului 2011 a scăldat Bucureştii în muzica otomană a lui Dimitrie Cantemir. Mai întîi, au fost concertele găzduite de Institutul Cultural Român în seria „Cînd Bizanţul eram noi“, cu două puncte culminante: recitalurile formaţiilor Bezmârâ (29 septembrie) şi Constantinople (18 noiembrie). Iar acum două săptămîni, pe 7 decembrie, Jordi Savall şi Hespèrion XXI au susţinut, pe scena Ateneului Român, un concert intitulat, asemenea discului înregistrat în 2009, Istanbul. Dimitrie Cantemir. Cartea ştiinţei muzicii şi tradiţiile muzicale sefarde şi armene. Programul concertului, deşi a reluat titlul şi conceptul central al discului din 2009 – muzica otomană de serai confruntată cu tradiţiile muzicale a două minorităţi etnice importante în creuzetul cultural al Istanbulului, armenii şi evreii sefarzi –, a inclus în fapt materiale de pe patru albume „orientale“ ale lui Savall: Orient-Occident (2006), Jérusalem, La Ville des deux Paix (2008), discul Cantemir deja menţionat şi proaspăt apărutul La Sublime Porte: Voix d’Istanbul 1430-1750 (2011). Aşa se face că ecuaţia anatoliană propusă de program s-a îmbogăţit cu unsaltarello prelucrat după Cantigas de Santa Maria, cu celebrulLamento di Tristano dintr-un manuscris italian de secol XIII (nesemnalat de program) şi cu o compoziţie a lui Savall bazată pe poemul Pax in nomine Domini al trubadurului Marcabru – referinţe clare la contactele mai mult sau mai puţin paşnice ale civilizaţiei Occidentale cu islamul în Peninsula Iberică. Astfel, concertul s-a transformat mai curînd într-o evocare a patrimoniului muzical al Mediteranei, construit pe osatura colecţiei lui Cantemir. Ceea ce am regretat însă în această primă apariţie bucureşteană a lui Cantemir apud Savall e faptul că programul n-a inclus nici una dintre compoziţiile propriu-zise ale beizadelei-compozitor, în condiţiile în care peşrev-ul înregistr