Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Crăciun

Publicat in Click, joi 22 decembrie 2011 ·

La marele Praznic al Crăciunului, cele mai frumoase obiceiuri sunt legate de viaţa de familie. Toate îşi adună seva din miturile străvechi sau din cele creştine, din rodul rugăciunilor adresate Maicii Domnului şi Fiului ei, Iisus Hristos. În legătură cu Moş Crăciun, în lumea întreagă circulă o mulţime de legende. Unele istorisesc cum s-a născut Iisus în grajdul gospodăriei lui Crăciun, alte scot la iveală convertirea lui Crăciun la creştinism.

Dumnezeu a orânduit sărbătoarea Crăciunului, pentru ca omul să deguste roadele pământului. Pe lângă acestea, preparatele din porc împodobesc masa de sărbătoare, iar cine nu taie un porc gras, este bine să pregătească pentru masa festivă din ajunul Crăciunului supă şi friptură, preparate dintr-o găină grasă, sacrificată special pentru acest eveniment religios.

Potrivit tradiţiei populare, Ajunul Crăciunului este sărbătoarea de sfârşit de an patronată de Moş Ajun, fratele geamăn al lui moş Crăciun, unul dintre apostolii lui Iisus. De la Moş Ajun s-a răspândit obiceiul colindului, iar cei care merg pe la casele gospodarilor, să le ureze acestora spor şi sănătate, primeasc mere, nuci şi colaci. Tradiţia spune că Moş Ajun a orânduit ca în această noapte sfântă, părinţii să-i dăruiască fiecărui copil câţiva bănuţi. Acest dar financiar simbolizează sporul, de care se va bucura copilul până la anul următor.

De asemenea, tradiţiile legate de sănătatea copiilor se practică cu sfinţenie în Ajunul Crăciunului în multe judeţe ale ţării. Atunci, pe lângă alte bunătăţi, copiilor li se dă să mănânce la masă semniţe de bostan, pentru ca ei să fie sănătoşi tot anul.

Un alt obicei, practicat de secole în seara de Ajun, se referă la ungerea pâinilor cu „muruială", o pastă preparată din făină de grâu şi aghiazmă. Ritualul se face pentru ca pâinile să se păstreze proaspete şi gustoase, iar cu muruiala care a rămas,

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum o ora
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 2 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 4 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 3 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum 2 ore
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Mourinho a semnat cu Fenerbahce pe stadion, în faţa a peste 45.000 de fani

News.ro acum 2 ore
Antrenorul portughez Jose Mourinho a semnat duminică înţelegerea cu gruparea turcă Fenerbahce. Evenimentul s-a petrecut pe arena clubului din Istanbul în faţa a peste 45.000 de fani. Jose Mourinho a fost numit duminică antrenor al grupării turce Fen

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°