Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gruparea lui Lale, 44 de ani de puşcărie

Publicat in GAZETA de SUD, joi 22 decembrie 2011 ·

Tribunalul Dolj s-a pronunţat în cazul grupării de carderi conduse de Cosmin Camen, zis Lale, condamnându-i pe opt inculpaţi la pedepse ce însumează 44 de ani şi şase luni de închisoare. Numai doi membri ai grupării, Ilie Pară şi Narcis Cîţă, au primit pedepse cu suspendare.

La sfârşitul lunii august 2011, ofiţerii BCCO Craiova, coordonaţi de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, în urma unei acţiuni de amploare, reţineau mai multe persoane implicate în infracţiuni cu carduri de credit. După încheierea cercetărilor, la sfârşitul lunii octombrie, procurorii au dispus trimiterea în judecată a zece inculpaţi - Cosmin Camen, zis Lale, Ilie Pară, poreclit Elvis, Gabriel Vanghelie, Marcel Petrovici, zis Cântar, Nicolae Stănescu, poreclit Boabă, Ionel Gherganu, Narcis Cîţă, Cosmin Ionescu, zis Beni, Ştefăniţă Mandă, zis Pepa, şi Emil Vladu. Toţi au fost acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, falsificarea unor instrumente de plată electronică, deţinere de echipamente pentru falsificarea instrumentelor de plată electronică sau efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Infracţiuni comise în 2009

Pe 26 octombrie 2009, Alpha Bank - Agenţia Craioviţa Nouă sesiza ofiţerii BCCO din Craiova despre faptul că au fost efectuate 86 de tranzacţii, în valoare de 28.800 de lei cu 63 de carduri falsificate. O zi mai târziu, poliţiştii au supravegheat zona, iar la acelaşi bancomat a fost prins Ştefăniţă Mandă, care efectua retrageri frauduloase de numerar folosind carduri falsificate. Tânărul era însoţit de Emil Vladu, iar în maşina cu care circulau, oamenii legii au găsit zece carduri false, coduri pin şi suma de 11.600 de lei. În apropiere a fost depistat şi Ilie Pară, care a încercat să fugă de poliţişti cu un Audi A6, însă a fost prins. Asupra lui Pară au fost găsite carduri contrafăcute sau alte probe, însă oamen

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 53 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 48 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 35 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 32 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°