Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cetăţenii Uniunii Europene, noii imigranţi ai lumii: grecii preferă Australia, irlandezii pleacă în SUA, iar portughezii preferă fostele colonii

Publicat in Jurnalul, joi 22 decembrie 2011 ·

Criza economică, resimţită acut în Grecia, Irlanda şi Portugalia, dar, mai nou, şi în Spania şi Italia îi îndeamnă pe cetăţenii bătrânei Europe să migreze către locaţii mai călduţe.

Astfel, în 2011, nu mai puţin de 2.500 de greci au pus cap compas Australia, acolo unde se află o importantă minoritate elenă. Majoritatea imigranţilor sunt licenţiaţi, potrivit Daily Mail, care scrie că Grecia a pierdut în acest an nu mai puţin de 9,4% dintre medici.

Destinaţiile preferate de cetăţenii din Irlanda, ţară în care rata şomajului a ajuns la 14,5%, sunt SUA şi Australia, autorităţile de la Dublin anunţând că în 2011 au înregistrat, oficial, 40.200 de cereri de emigrare, cu 50 la sută mai mult decât în 2010.

În fine, Ministerul de Externe portughez a raportat că în consulatele sale din Brazilia, Mozambic şi Angola, foste colonii lusitane, au fost înregistrate anul acesta 97.616 cereri de rezidenţă permanentă, de peste două ori mai multe decât în 2005.

Goncalo Pires, un grafician care tocmai s-a mutat de la Lisabona la Rio de Janeiro, a declarat cotidianului britanic The Guardian: "Portugalia devenise o ţară mult prea blazată. Am preferat Brazilia, o ţară în care oportunităţile de a-ţi găsi un loc de muncă, proiecte sau clienţi sunt infinit mai multe."

Fenomene similare au început să se înregistreze şi în Spania, ai cărei cetăţeni preferă tot o fostă colonie, Argentina, acolo unde au fost înregistrate câteva zeci de mii de cereri de rezidenţă. Criza economică, resimţită acut în Grecia, Irlanda şi Portugalia, dar, mai nou, şi în Spania şi Italia îi îndeamnă pe cetăţenii bătrânei Europe să migreze către locaţii mai călduţe.

Astfel, în 2011, nu mai puţin de 2.500 de greci au pus cap compas Australia, acolo unde se află o importantă minoritate elenă. Majoritatea imigranţilor sunt licenţiaţi, potrivit Daily Mail, care

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 3 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum o ora
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 23 minute
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 2 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 5 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 2 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 4 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

18°/31°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°