Tribunalul Bucureşti a decis anularea unei hotărâri AGA Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul pentru ca ulterior compania Franklin Templeton să fie numită administrator al FP, decizie care poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
"Prin hotărârea pronunţată în data de 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta Ioana Sfîrăială, de constatare a nulităţii absolute a hotărârii 1 din 6 septembrie 2010 a Adunării Generale Extraordinare ale Acţionarilor (AGEA) a Fondului Proprietatea, prin care au fost schimbate actele constitutive şi a fost ales ca administrator unic Franklin Templeton Investment Management Limited Londra - Sucursala din România, împreună cu noua conducere a Fondului", au declarat surse din magistratură, citate de Mediafax.
Tocmai pentru a se proteja de valul de contestaţii, Franklin Templeton a convocat la finalul lui noiembrie 2010, o nouă AGA, în care a supus din nou votului modificările actului constitutiv, care au primit aprobarea acţionarilor. Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, dacă s-a anulat decizia AGA din 6 septembrie, Templeton nu avea dreptul să convoace acţionarii în noiembrie.
F. A. Tribunalul Bucureşti a decis anularea unei hotărâri AGA Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul pentru ca ulterior compania Franklin Templeton să fie numită administrator al FP, decizie care poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
"Prin hotărârea pronunţată în data de 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta Ioana Sfîrăială, de constatare a nulităţii absolute a hotărârii 1 din 6 septembrie 2010 a Adunării Generale Extraordinare ale Acţionarilor (AGEA) a Fondului Proprietatea, prin care au fost schimbate actele constitutive şi a f