Am un dispret profund invecinat cu scarba atunci cand vad la televizor jurnalisti care sugereaza ca inainte de ’89 era mai bine. Mi-e greu, timisorean fiind, sa uit zilele de decembrie…Acum, in decembrie 2011, sunt multi dobitoci, zevzeci care sugereaza ca era mai bine atunci….Teatrul politicienilor il inteleg dar nicidecum nu-i inteleg pe cei ce ar trebui sa stea la mijloc, pe ziaristi…
Cand eu eram in clasa a 1-a el, Florin, era in a II-a. Am fost impreuna la scoala generala apoi liceul ne-a despartit.
Dupa generala ne vedeam rar, prin statii de tramvai, pe strazile din cartier.
In dec ’89, la liceu fiind, si eu, si el, am fost pe strazile din Timisoara. Eu, din pura curiozitate, recunosc. As putea spune chiar ca am vazut inceputurile iuresului si asta pentru ca in drumul meu spre casa, asteptam tramvaiul in P-ta Maria, acolo unde Lazlo Tokes le vorbea celor adunati sa-l sustina. Eram un gura casca. Nimic mai mult… Imi amintesc ca lasam in mod intentionat sa treaca vreo 2-3 tramvaie tocmai ca sa-mi prelungesc starea de gura-casca… sa-i privesc pe cei care se adunau in fata casei pastorului si protestau…
Pe 17 dec, intr-o duminica, am iesit cu prietenii din liceu la o cofetarie, Flora, aflata la cativa pasi de centrul Timisoarei. Recunosc, din nou, cand am auzit impuscaturi si am vazut elicoptere deasupra orasului, am fugit acasa…
A doua zi, din nou… A treia zi… A patra zi… Eram un gura casca pe vremea revolutiei. Am fost zilnic in piata, impreuna cu prietenii. Dar doar la matineu… De fiecare data cand se insera, plecam acasa… De fiecare data cand auzeam impuscaturi, fugeam spre casa.
Florin a ramas. In prima zi, in a doua… in a treia zi… Doar eu urcam in tramvaiul 7, din Piata Maria, cel care ma ducea spre casa. El, Florin, ramanea…
Daca ajungeti prin Timisoara, treceti prin Piata Operei, in centru. Acolo, pe Opera, e o
