Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centura oraşului Caransebeş a fost pusă joi în funcţiune

Publicat in Romania Libera, joi 22 decembrie 2011 ·

Varianta de ocolire Caransebeş a fost deschisă traficului joi, în prezenţa secretarului de stat din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare, informează Agerpres.

"Punerea în funcţiune a variantei de ocolire Caransebeş este extrem de importantă pentru fluidizarea DN6 care devine tot mai mult o alternativă la traversarea Văii Oltului pentru ieşirea din ţară. Deschiderea centurii Caransebeş vine după un an de eforturi extraordinare, având în vedere că la începutul acestui an stadiul fizic era de doar 30%, iar lucrările au fost cele mai complexe raportat la celelalte obiective din zonă", a declarat secretarul de stat Alexandru Nazare.

Acesta a spus că anul acesta Ministerul Transporturilor a deschis circulaţiei centura Domaşnea şi toţi kilometrii de pe centura Drobeta Turnu Severin, DN 6 devenind astfel tot mai mult o arteră cu adevărat europeană. "În total, în 2010 am deschis circulaţiei 45 de kilometri de variante ocolitoare în valoare de 165 milioane euro", a declarat secretarul de stat Alexandru Nazare.

Varianta de ocolire Caransebeş are o lungime de 12,08 km, lucrările fiind executate de Copisa Constructora Pirenaica SA. Valoarea contractului este de 30,22 milioane euro fără TVA.

Pe traseul variantei de ocolire sunt prevăzute 10 poduri, pasaje şi viaducte de lungimi considerabile, fiind traversate râurile Sebeş şi Timiş, căile ferate CF 917 ţi CF 900, drumul naţional DN 68, pârâurile Potoc şi Zlagna, precum şi mai multe văi, 30 de podeţe, 4 noduri, 5 intersecţii amenajate în formă de sensuri giratorii şi un Centru de Întreţinere.

Lucrările au fost finanţate de către Uniunea Europeană prin Facilitatea ISPA şi Guvernul României. Obiectivul are o perioadă de garanţie de 2 ani.

Varianta de ocolire Caransebeş a fost deschisă traficului joi, în prezenţa secretarului de stat din Ministerul Transporturilor şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 7 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 7 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină în 5 judeţe din Transilvania

Mediafax acum 9 ore
În judeţul Alba, sunt sub avertizare cod portocaliu localităţile Zlatna, Almaşu Mare şi Bucium, unde se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Avertiza

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°