„Vino la mine şi impresionează-mă, emoţionează-mă, stoarce-mi o lacrimă! Vorbeşte-mi de săraca fetiţă cu chibrituri care vrei să o ajuţi. Ce îi lipseşte ei? O blăniţă? Un apartamenţel? Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană! Fii profesionist, ce dracu!!!”, este replica lui Pavel Puiuţ, din filmul „Filantropica”, rol interpetat magistral de regretatul actor Gheorghe Dinică.
Potrivit unui proiect de lege privind interzicerea activităţii de cerşetorie, iniţiat de deputatul PDL Ştefan Daniel Pirpiliu, sunt sancţionaţi atât cerşetorii, cât şi persoanele care, impresionate de povestea acestora dau bani de pomană. Propunerea de modificare legislativă a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor şi a fost trimisă, la 19 decembrie 2011, la Senat.
Banii, confiscaţi
Initiativa legislativă, care are şase articole, include cerşetoria printre infracţiunile penale, iar persoanele care obţin bani din pomană riscă să fie pedepsiţi cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani. Persoanele care sunt surprinse dând bani cerşetorilor (n.r. „darea de bani către o persoană care practică cerşetoria”) pot fi amendate cu sume cuprinse între 300 şi 600 de lei.
În plus, statul poate confisca, potrivit noilor dispoziţii, banii proveniţi din activitatea de cerşetorie. „Sumele de bani obţinute prin cerşetorie se confiscă”, se arată la punctul 5 din proiectul de lege.
Cerşetorul: persoana care solicită publicului ajutor material
Proiectul de lege stabileşte şi termenii „cerşetor, (-oare)” ca fiind „persoana care solicită publicului ajutor material”, iar „cerşetorie” ca fiind „acţiunea de a cerşi şi rezultatul ei; strângere de bani ca mijloc de existenţă.” Identificarea cerşetorilor şi a „cetăţenilor care procedează la înmânarea unor sume de bani către aceştia”, sancţionarea contravenţională a acestora va reveni în sarcin