Ferrari trebuie să devină campioană mondială la Formula 1 în 2012, a afirmat preşedintele scuderiei italiene, Luca di Montezemolo.
Acesta a sărbătorit în preajma Crăciunului cu personalul uzinei din Maranello, scrie ziarul francez L’Equipe, citat de Agerpres. Montezemolo a făcut bilanţul anului 2011, care nu a fost unul bun pentru Ferrari. Un dezamăgitor loc 4 al lui Fernando Alonso în clasamentul piloţilor şi un loc 3 în clasamentul constructorilor, departe de Red Bull.
‘Desigur, nu suntem mulţumiţi de sezonul pe care l-am realizat. Din 1997, până la ultimul Mare Premiu, scuderia luptă pentru titlu sau îl câştigă. Doar în 2005 şi în acest an nu s-a întâmplat aşa. Spun cu tărie în faţa lui Stefano (Domenicali, directorul spotiv al echipei), avem dreptul la un an slab, dar nu la doi’, a declarat Montezemolo.
Preşedintele Ferrari s-a referit la cei doi piloţi ai scuderiei, spaniolul Fernando Alonso şi brazilianul Felipe Massa. ‘Fernando Alonso a reuşit un sezon fantastic. Regret doar că n-am fost capabili să-i punem la dispoziţie un monopost pe măsura talentului său. Cât despre Felipe Massa, sper că va reacţiona. În acest sezon, a avut probleme cu pneurile’, a spus el.
Ferrari trebuie să devină campioană mondială la Formula 1 în 2012, a afirmat preşedintele scuderiei italiene, Luca di Montezemolo.
Acesta a sărbătorit în preajma Crăciunului cu personalul uzinei din Maranello, scrie ziarul francez L’Equipe, citat de Agerpres. Montezemolo a făcut bilanţul anului 2011, care nu a fost unul bun pentru Ferrari. Un dezamăgitor loc 4 al lui Fernando Alonso în clasamentul piloţilor şi un loc 3 în clasamentul constructorilor, departe de Red Bull.
‘Desigur, nu suntem mulţumiţi de sezonul pe care l-am realizat. Din 1997, până la ultimul Mare Premiu, scuderia luptă pentru titlu sau îl câştigă. Doar în 2005 şi în acest an nu s-a întâmplat aşa. Sp