Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bramburirea alegerilor: cetăţenii vor alege deodată şase instituţii centrale şi locale. De ce spune Boc că a comasat alegerile

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 23 decembrie 2011 ·

Cetăţenii care se vor prezenta anul viitor la vot vor primi şase buletine, după ce decizia Guvernului de comasare a alegerilor locale cu cele generale a trecut ieri de Parlament, în urma respingerii moţiunii de cenzură depuse de opoziţie.

Cetăţenii vor alege în aceleşi timp primarul, consiliul local, consiliul judeţean, preşedintele consiliului judeţean şi senatorul şi deputatul din colegiul de care aparţine.

Guvernul a comasat alegerile motivând că face o economie de 20 de milioane de euro. Drept urmare, alegerile "comasate" vor fi organizate, cel mai probabil, în toamnă prin amânarea alegerilor locale - lucru care nu s-a mai petrecut în cei 22 de ani de după revoluţie. În legea actuală, mandatul aleşilor locali nu poate fi prelungit decât în caz de dezastre.

Înainte ca mandatul preşedintelui ţării să fie extins de la patru la cinci ani, lucru care a desprins alegerile generale de cele prezidenţiale, PDL (pe atunci PD) cerea despărţirea alegerilor pe motiv că mandatul parlamentar înseamnă cu totul altceva decât mandatul prezidenţial şi că alegerile generale trebuie organizate separat pentru ca oamenii să-şi dea seama de programele electorale ale fiecărui partid, să aleagă în cunoştinţă de cauză şi nu influenţaţi de personalitatea unui candidat prezidenţial al vreunui partid. PD mai susţinea că organizarea simultană a alegerilor introduce confuzie în rândul electoratului.

La observaţia că tocmai organizarea simultană a localelor şi legislativelor ar putea introduce confuzie în rândul electoratului, pentru că mandatele locale sunt diferite de cele parlamentare, ca şi politicile, de altfel, (politici locale, pe de o parte şi politici naţionale, pe de alta), PDL a susţinut acum că oamenii sunt inteligenţi şi ştiu să discearnă.

USL (PNL, PSD şi PC), care a depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului după ce acesta şi-a angajat răspundere

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 11 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

ATAC armat în Arkansas, SUA! Trei persoane au fost ucise, alte 10 sunt rănite

Gandul acum 39 minute
Cel puțin trei persoane au murit și alte 10 sunt rănite în urma unui schimb de focuri la un magazin alimentar din statul american Arkansas, transmite presa din SUA. Poliția anunță că suspectul principal a fost împușcat de forțele de ordine, dar viaț

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 11 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Cod roşu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în judeţe din sudul ţării, inclusiv în Capitală

Mediafax acum 22 minute
ULTIMELE ȘTIRI Apple amână lansarea funcțiilor A.I. în Europa, din cauza regulilor UE. Restul lumii va beneficia de upgrade în cursul anului 2024 Ministerul slovac al Apărării depune plângere penală împotriva fostului premier pentru oferirea de avio

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum 32 minute
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 8 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°