De sfintele sărbători de iarnă, bolnavii internaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa vor primi alinare prin intermediul echipei SC Arimex Comexim 2000 SRL, societatea care pregăteşte şi distribuie mâncarea bolnavilor. În ziua de Crăciun, SC Arimex Comexim 2000 SRL va inaugura a treia troiţă ridicată în Constanţa, în faţa unităţii spitaliceşti. Adiministratorul societăţii, Petre Preda, ne-a declarat că este un monument ridicat spre slava lui Dumnezeu, aceasta fiind a treia troiţă pe care firma a ridicat-o la Constanţa, în numele Sfintei Treimi, celelalte două fiind amplasate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi la Grupul Şcolar George Palade. „Sperăm ca acest monument să le fie de folos, să fie sprijin şi alinare pentru toţi pacienţii internaţi în spital, pentru rudele acestora, care vin să-i viziteze şi pentru toate cadrele medicale şi toţi lucrătorii spitalului, care trudesc în fiecare zi“, ne-a declarat Petre Preda. Totodată, echipa Arimex Comexim 2000 le-a pregătit surprize pacienţilor, constând într-un meniu cu totul special de Crăciun, Moş Crăciun încărcat de daruri pentru cei mici şi colinde pentru suflet.
„Vrem să le transmitem din partea întregului colectiv al firmei SC Arimex Comexim 2000 SRL toate urările de bine tuturor celor care se află în spital, rudelor acestora şi lucrătorilor care trudesc zilnic pentru sănătatea semenilor lor, însănătoşire grabnică celor bolnavi şi, mai ales, sărbători fericite!“, a spus administratorul societăţii. Slujba de sfinţire a troiţei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa va avea loc în ziua de Crăciun, de la ora 12.00 şi va fi oficiată de cei doi preoţi ai spitalului, Gheorghe Cristea şi Ştefan Mircea, la ceremonie urmând să fie prezent şi Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. „Este un monument ridicat spre slava lui Dumnezeu, în numele Sfintei T