Există o angoasă, o mare îngrijorare în mediile mai luminate ale societăţii basarabene în raport cu ce-ar putea urma: oare chiar ne vor preda, ăştia, comuniştilor, oare chiar se va întoarce Voronin pe cal alb, în timp ce liderii din Alianţă îşi vor scoate ochii mai departe (exact ca la Bruegel!).

Pieter Bruegel cel Bătrân are un tablou în care umanitatea s-a recunoscut în cele mai tragice și mai disperate momente ale sale. Un grup de cerşetori orbi traversează o margine de cătun, în şir indian, ţinându-se fiecare cu mâna de umărul antecesorului. Procesiunea lor sfârşeşte într-un heleşteu. Primul nefericit s-a şi prăbuşit în apă. Cel de-al doilea şi-a pierdut şi el echilibrul şi ne priveşte, cuprins de groază, din găvanele întunecate. Ceilalţi patru ortaci îşi continuă umbletul, fără să bănuiască primejdia, dar vor afla în scurt timp: soarta le este pecetluită.

Situaţia în care a ajuns coaliţia de guvernământ de la Chişinău după ratarea alegerilor prezidenţiale din 16 decembrie poate fi asemuită cu faimoasa parabolă a orbilor, zugrăvită de marele pictor olandez. Şiragul condamnaţilor fără scăpare este în acest caz nu doar Alianţa pentru Integrare Europeană, ci Republica Moldova ca stat democratic, orientat spre valorile occidentale.

Există o angoasă, o mare îngrijorare în mediile mai luminate ale societăţii basarabene în raport cu ce-ar putea urma: oare chiar ne vor preda, ăştia, comuniştilor, oare chiar se va întoarce Voronin pe cal alb, în timp ce liderii din Alianţă îşi vor scoate ochii mai departe (exact ca la Bruegel!). Suntem un popor damnat. În Republica Moldova e imposibil să imaginezi o succesiune politică normală, stânga-dreapta. Pe noi ori ne exasperează democraţii cu vociferările şi anarhia lor, ori vin comuniştii să ne interzică să vorbim româneşte şi să reaşeze sârma ghimpată la Prut. Moldovenii au memoria scurtă şi obişnuiesc să pună ne