Fostul primar al Capitalei Adriean Videanu a scăpat de "sancţiunea" Tribunalului Bucureşti, care decisese, la 19 mai 2011, ca edilul, alături de alţi zece funcţionari, să plătească peste un million de euro, reprezentând diferenţa de preţ pentru un teren destinat construirii unui adăpost de câini.
Procesul a început în urmă cu trei ani ca urmare a plânerii făcute de Curtea de Conturi care a constatat, la acea vreme, că de la bugetul Capitalei a fost plătită suma de 4.478.328 de lei pentru a cumpăra un teren în localitatea Mihăileşti, care era destinat construirii unui adăpost pentru câinii comunitari. Dacă iniţial Tribunalul Bucureşti a decis că Videanu şi ceilalţi funcţionari să acopere prejudicial, Curtea de Apel a hotărât acum definitive că sumele nu-I pot fi imputate.
Decizia Tribunalului
Tribunalul decisese că "stabileşte răspunderea civilă delictuală şi obligă la plata către Primăria Municipiului Bucureşti a sumei de 33.286 de lei reprezentând contribuţie individuală de asigurări sociale cu majorări de întârziere aferente 10.861 lei, ce urmează a fi actualizate la data pronunţării sentinţei, şi 22.295 lei majorări de întârziere aferente contribuţiei „angajatorului" ce urmează a fi actualizată la data pronunţării sentinţei, în solidar, în sarcina următoarelor persoane: Videanu Adriean - primar general, Busioc Camelia, Herea Danilea şi Boagiu Iuliana, şi, pe cale de consecinţă, obliga Primăria Municipiului Bucureşti la virarea către bugetul asigurărilor sociale de stat a acestor sume, la care se adaugă contribuţia „angajatorului" în sumă de 68.323 lei".