The Valentines day / Foto: Thinkstock Nimic nu preţuieşte pe lume mai mult decât iubirea! Nu iubirea carnală, nu iubirea izvorâtă din hachiţele mentale, cât iubirea ce străluceşte în fundalul existenţei, a sufletului nostru, iubirea fără de care ni­aceasta este Realitatea, Adevărul, Viaţa şi Bucuria. Fără ea, „ne facem chipuri cioplite”. Ne facem icoane din ceea ce gândim că este „realitatea”, din ceea ce gândim că este „dreptatea” sau „adevărul” sau „demnitatea” şi atârnăm de gâtul existenţei aceste farduri ca pe nişte valori absolute.

Când facem din ele „chip cioplit”, ne închinăm lor pentru a deveni răi, egoişi, plini de suferinţă şi de ură. Adevărul, dreptatea şi demnitatea sunt valori care sprijină viaţa şi înalţă conştiinţa umană, dar limitele lor sunt evidente în clipa în care ne înrăim şi ne înnegrim sufletele şi minţile pentru a le susţine, doar iubirea poate susţine valorile, nu şi absenţa ei.

Orice valoare a minţii în numele căreia devenim răi, simţim ură, suferim, ne autodistrugem sau distrugem pe altcineva este „un chip cioplit”. Iu­birea nu generează suferinţă. Iu­birea nu naşte monştri. Iubirea nu creează războaie, nici nu uci­de, nu calcă pe cadavre şi nu-i interesată de câtă valoare îi dă mintea suferinţei. Iubirea în­gă­du­ie totul, „rabdă totul” şi iartă totul, cum a spus Apostolul Pa­vel. Iubirea este mai presus de orice valoare mentală, mai înaltă decât orice icoană şi mai strălucitoare decât tot ce-a putut cu­noaş­te vreodată fiinţa umană.

A iubi începe din interiorul nostru şi se termină în acelaşi loc. Iu­bi­rea nu se află niciodată „în afară”, în faptele lumii, în com­por­tamentele altora, în darurile pe care le primim, or în ceea ce ni se întîmplă. Ea este în toate acestea, dar întotdeauna iz­vo­răşte din interiorul nostru; dacă duruieşti fără iubire, ce dar este acela? Pu­te­rea ei ne îndrumă ca un far către îm­plinirea