Tumoarea nationalist-extremista si-a gasit casa buna in hocheiul romanesc. Deocamdata, fara metastaze. Cind se apropie sarbatorile de iarna, toata lumea vrea pace. Se inteleg rudele care se cearta de la mosteniri, vecinii inflamati de certurile nevestelor, ba chiar si scandalagiii din fotbal, cel putin pina trece Craciunul si Anul Nou, pentru a o lua apoi de la capat. Tot cind vine iarna, intr-un anume segment sportiv se ascut securile. Este vorba de hochei pe gheata, un sport de doua parale in Romania, care se scalda prin grupele valorice inferioare ale competitiilor. Cindva (anul 1976), am avut si noi nationala in primul esalon hocheistic al lumii. Atunci, ca si acum, majoritatea hocheistilor romani aveau nume unguresti. Numai ca, la fel ca si in toate sporturile, Steaua si Dinamo inhatau, prin metoda arcanului, tot ce este mai bun in tara din acest sport. Si ce este mai bun in tara provenea din judetul Harghita, mocnit pe vremuri, inflamat si inflamant acum. Lucru firesc, nu atit prin clasa deosebita a jucatorilor de etnie maghiara, cit din anumite considerente meteorologice si prin traditii. Mai ales ca nici Ungaria nu reprezinta mare brinza in sportul cu pucul, dovada victoria cu 4-1 in meciul de Challenge Cup. Traditie care provine din saracia acestui sport, din absenta cronica a patinoarelor artificiale pe vremuri. Si unde pot rasari patinoare naturale daca nut in apropierea polului frigului, in judetul Harghita? Numai acolo se putea juca, pe vremuri, hochei la toate nivelele de virsta, tot timpul iernii. La Bucuresti, pe singurul patinoar artificial, de-abia era loc pentru seniorii bucuresteni sau pentru echipa nationala. De-abia pentru jocuri, de antrenamente nu putea fi vorba. Sa ne mai miram ca minoritatea secuiasca producea si produce si acum cele mai multe talente in Romania? Odata cu schimbarea aparuta in decembrie 1989, incet-incet au disparut arcanele