Iata ca a venit un nou Craciun si odata cu el o noua aniversare a ceea ce s-a numit Revolutia din Decembrie 89, cand Romania a revenit pe traiectoria mai pozitiva a devenirii sale istorice, dupa lunga noapte totalitara cu care ne-au nefericit sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial si intunecatele noastre vecinatati.
Din pacate, nici aceasta a 22-a aniversare nu pare sa aduca mult dorita limpezire a apelor si constiintelor intunecate de multele minciuni si diversiuni care au circumscris acele, in principiu, sublime momente. Au trecut 22 de ani si tot nu stim cine au fost teroristii, cine este vinovat de moartea a circa 1.000 de oameni, cazuti dupa fuga dictatorului, si cine a deturnat mersul firesc al natiunii romane catre noul liman care se intrezarea in acele clipe fara seaman.
Nu stim, dar totusi suntem destul de aproape de momentul de iluminare. Dezbaterea publica din ultimele zile, din presa scrisa si audio-vizuala aduce marturii, documente si argumente din ce in ce mai convingatoare despre adevarul celor intamplate in acele zile, adevar care a fost mereu ingropat si incetosat intr-o mare de minciuni, semi-adevaruri, distorsiuni de toate felurile, menite a ne face sa uitam, sa ne indoim uneori chiar de lucrurile pe care le-am vazut cu ochii nostri.
Sa credem ca albul este negru, iar negrul, alb, ca profitorii Revolutiei au fost cei ce au infaptuit-o, ca asasinii s-au evaporat in neant si ca a cauta adevarul este acum o intreprindere inutila si tardiva.
In ceea ce ne priveste, din dezbaterea mai sus mentionata am desprins cateva asemenea adevaruri care nu mi se par nici fara rost, nici tardive. Redau mai jos cateva, care mi se par mai importante si mai relevante.
A existat o Revolutie, care s-a concretizat in evenimentele de la Timisoara, apoi in ceea ce s-a intamplat in Capitala in ziua si mai ales
