Lipsa banilor şi a inspiraţiei au contribuit la o nouă modă: „regiftingul“, adică practica de a oferi mai departe cadourile primite care nu-ţi sunt pe plac.
Termenul „regifting" a devenit popular la mijlocul anilor 90, odată cu o scenă dintr-un episod din celebrul serial american „Seinfeld", în care unul dintre personaje este acuzat că ar fi un „regifter" după ce a împărţit cadourile primite la rândul său. Simbolul redăruririi lucrurilor care nu-ţi sunt pe plac este prăjitura de fructe, popularizată de comediantul american Johnny Carson. El a afirmat în nenumărate ocazii că „cel mai prost ales cadou este o tartă de fructe. Probabil există doar una în toată lumea şi oamenii şi-o dau încontinuu".
Practica nu denotă întotdeauna zgârcenie sau lipsă de originalitate, ultima modă fiind chiar „Green Giftingul", adică oferirea acelui cadou pentru a salva mediul. În plus, deşi nimeni nu vrea să recunoască în faţa prietenilor că a făcut-o măcar o dată, conform unui sondaj al Universităţii Fairleigh (SUA), o treime dintre oameni au „reoferit" cadouri. 72% spun că au făcut-o doar o singură dată, 20% din când în când şi 8% susţin că au făcut o obişnuinţă din asta.
Soluţia împotriva cadourilor nedorite
Marian Zaharia (23 de ani) din Iaşi nu vede o problemă în această practică, mai ales că-l scuteşte de greutatea depozitării cadourilor: „Stau într-o garsonieră şi dacă strâng tot ce am primit şi nu folosesc nu o să mai am loc de mine. Aşa că dau şi eu mai departe tot ce nu am nevoie". Printre cele mai populare cadouri care se oferă mai departe, spune Marian, au fost cănile, sticlele de băutură, CD-urile şi DVD-urile. Totuşi, nu doar cadourile „simbolice" au fost cele pe care le-a dat mai departe. „Cred că cel mai valoros cadou primit şi pe care l-am dăruit altcuiva a fost un iPod primit la 21 de ani de la rudele mele din străinătate. M-am gândit să-mi impresi