Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chinezii le suflă-n ceafă americanilor

Publicat in Adevarul, luni 26 decembrie 2011 ·

Trei decenii de creştere constantă a economiei şi îndeplinirea rolului de „fabrica lumii“ au ajutat China să depăşească Japonia pentru a deveni, în 2010, a doua putere economică din lume, rămânând în urma doar a Statelor Unite ale Americii. Şi, de atunci, „detronările“ au continuat în acelaşi ritm.

De departe, cea mai puternică lovitură a acestui an a fost avansul Chinei în ceea ce priveşte producţia de bunuri. În primăvară, China a redevenit cel mai mare producător de bunuri de consum din lume, recuperând poziţia pierdută la începutul secolului al XIX-lea, şi a încheiat astfel 110 ani de supremaţie a Statelor Unite. Potrivit datelor ONU, China a produs bunuri in valoare de 19.222 de miliarde de dolari, reprezentand 18.89% din producţia mondială, iar SUA - 18,24%.

Cea mai mare piaţă PC şi smartphone

Tot în 2011, China a depăşit Statele Unite ale Americii şi a devenit cea mai mare piaţă pentru computere personale, după trei decenii de dominaţie a americanilor în domeniul deschis de giganţii Apple şi International Business Machines (IBM) din SUA. În timp ce livrările de PC-uri au cunosct o creştere de 14% pe piaţa chineză, în SUA ele au scăzut cu 4,8%.

Însă nici la capitolul lupte comerciale, 2011 nu s-a încheiat fără o victorie importantă a chinezilor. În iulie, China a depăşit SUA şi a devenit cel mai mare partener comercial al Uniunii Europene. Dependenţa ridicată de UE a început însă să afecteze deja China. Scăderea cererii din UE a determinat reducerea activităţii sectorului industrial al Chinei în noiembrie pentru prima dată în ultimii trei ani.

Totodată, chinezii „le-au luat faţa americanilor" şi în ceea ce priveşte piaţa smartphone-urilor, una dintre cele mai dinamice domenii din lume. Livrările de „telefoane inteligente" ale Chinei au crescut cu 57% în cel de-al doilea trimestru al anului, în timp ce ale Statelor Unite au scăzut c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 35 minute
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen: Lui Macron nu-i va rămâne decât demisia pentru a ieşi din criza politică

G4Media acum 31 minute
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a apreciat vineri că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne „decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică” declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară) şi convocare

GALERIE FOTO Tricolorii s-au pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia

Mediafax acum 38 minute
Echipa naţională de fotbal a României a desfăşurat în această seară antrenamentul oficial pe stadionul din Köln, în vederea meciului de mâine, cu Belgia, programat la ora 22:00, ora României. Antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 2 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum o ora
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°